Detalii INCREDIBILE în dosarul sclaviei din Maramureş: liderii reţelei au avut complici în poliţie şi administraţia locală

Liderii grupării din Maramureş, care aduceau tineri germani în România pentru "reeducare", au avut complici în rândul autorităţilor locale, respectiv în poliţie, primărie şi asistenţă socială, care îi anunţau atunci când se făceau controale, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Iulian Tudor
29 aug. 2019, 08:46
Detalii INCREDIBILE în dosarul sclaviei din Maramureş: liderii reţelei au avut complici în poliţie şi administraţia locală

Procurorii DIICOT au suspiciuni că liderii grupării conduse de un cetăţean german şi soţia lui şi-au asigurat complicitatea unor persoane care fac parte din autorităţile locale (poliţie, primărie, asistenţă socială), care le facilitau accesul la informaţii în legătură cu controalele şi verificările efectuate periodic de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.

Potrivit surselor, atunci când se făceau astfel de controale, copiii erau sedaţi şi nu erau lăsaţi singuri niciodată cu inspectorii de la Asistenţa Socială.

De asemenea, tinerii erau supravegheaţi strict, pentru a nu intra în contact cu oficiali veniţi în vizită din Germania.

Conform surselor citate, gruparea a fost constituită în anul 2014 de soţii Schumann Bert Sieghard şi Schumann Babett, alături de cetăţeanul român Vasile Năsui, zis „Neţu”, şi avea ca scop aducerea în România pentru reabilitare şi reintegrare socială a unor adolescenţi germani având comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate (părinţi divorţaţi, narcomani, alcoolici) sau care, din cauza unor afecţiuni grave (depresie, psihoză, dependenţă de droguri), au devenit instabili emoţional şi prezentau comportamente dezordonate.

Copiii erau luaţi de statul german în custodie de la părinţii lor, după care erau încredinţaţi serviciului social intitulat „Projekt Maramureş”, fondat şi coordonat de cetăţeanul german Schumann Bert Sieghard, al cărui furnizor acreditat este Asociaţia Esperando din Baia Mare.

În programele „Projekt Maramureş” sunt prevăzute în scop de reabilitare o serie de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.

Anchetatorii susţin însă că, în realitate, tinerii erau excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscau actele de identitate, bunurile personale şi erau supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de Schumann Bert Sieghard în baza unor convingeri educative personale.

Aceste metode presupuneau aplicarea unor metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii.

Toate acestea au fost de natură să creeze grave traume psihice şi fizice minorilor, unii dintre ei având intenţii suicidale din această cauză.

DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Călin Georgescu jubilează. Băsescu aruncă bomba în România: E târziu!
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Serialul de pe Netflix, care stoarce lacrimi. Drama foștilor iubiți, condamnați să se reîntâlnească
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a intervenit de urgență
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu a făcut anunțul chiar acum: Nu am fost în stare!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Călin Georgescu face apel la calm în contextul protestelor legate de candidatura sa la prezidențiale
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie