UPDATE. Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) l-a desemnat, vineri, la Târgu Mureş, pe Kelemen Hunor candidat al UDMR la alegerile pentru Preşedinţia României.
Kelemen Hunor a fost singura propunere formulată în cadrul Consiliului Consultativ reunit înaintea CRU.
Pe lângă desemnarea candidatului la preşedinţie, în cadrul CRU va fi prezentat raportul politic al preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, despre situaţia politică actuală şi va fi ales preşedintele executiv al UDMR, al cărui mandat a expirat.
Singurul nume anunţat pentru preşedinţia executivă a UDMR este Porcsalmi Balint, cel care a ocupat până acum această funcţie.
Şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) va începe la ora 12,00, la Palatul Culturii din Târgu Mureş.