Iulian Iancu, respins de Iohannis: Atacurile la adresa mea vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse

Deputatul PSD Iulian Iancu, respins de preşedintele Iohannis pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice, a afirmat că întreaga sa activitate a fost în interesul României, iar toate atacurile la adresa lui vin chiar din direcţia şi în beneficiul propagandei ruse.
Filip Stan
30 aug. 2019, 08:43
Iulian Iancu, respins de Iohannis: Atacurile la adresa mea vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse

El a fost acuzat în multiple rânduri, în spaţiul public, că ar apăra interesele Gazprom în România.

„Doresc să le răspund acelora care au făcut declaraţii false şi denigratoare în spaţiul public la adresa mea şi/sau la adresa activităţii mele (în majoritate covârşitoare, aceeaşi care au avut atitudini identice în perioada de dezbatere a Legii offshore, specialişti în manipulare şi fake news): 1. Toate demersurile care stau la baza activităţii mele au fost în conformitate cu jurământul de parlamentar, pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României; 2. Toată activitatea mea a fost desfăşurată în mod transparent (în marea majoritate a cazurilor chiar în prezenţa presei), constituţional, iar deciziile au fost întotdeauna luate prin vot în mod democratic”, a scris Iancu, pe contul său de Facebook.

Mai mult decât atât, continuă el, dezbaterile cele mai importante precum cele legate de Comisiile de anchetă (Sterling, Băieţii deştepţi din energie, Formarea preţurilor în energie), dar şi cele referitoare la legile cu impact economico-social foarte mare (Legea Energiei Regenerabile, Legea Energiei Electrice, Legea offshore, Legea minelor, Legea petrolului, Legea turismului, Legea Concurenţei, Legea eficienţei energetice, Legea BRUA etc.) au fost dezbătute în mod public.

„Toate aceste legi şi în mod special cele referitoare la exploatarea, comercializarea şi utilizarea resurselor minerale şi materiilor prime ale României (în special gazele naturale) s-au desfăşurat având în vedere interesul României şi doar al României. Subliniez acest lucru, pentru că lupta a fost inegală: la lobby-ul celor direct interesaţi s-au aliniat ţi parlamentari şi chiar grupuri politice care au pledat în defavoarea intereselor ţării noastre, de multe ori sub acoperirea manipulării, diversiunii şi a interpretării subiective date de ei legislaţiei Europene şi a ‘pieţelor libere’, a mai arătat preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

El a subliniat că deciziile finale au aparţinut Parlamentului, nu lui personal.

„Am convingerea că atacurile la adresa mea vin chiar din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse, care vrea cu orice preţ ca România să îşi mărească dependenţa de gazul rusesc, acţiunile mele împiedicând sistematic acest lucru. Pe această cale, vreau să le reamintesc tuturor acelora care aduc în spaţiul public acuze lipsite de acoperire că unii dintre cei care au utilizat aceste manevre în trecut au pierdut în instanţă din cauza faptului că nu există nici urmă de adevăr în afirmaţiile lor. Activitatea mea a fost mereu una de echipă, iar deciziile au fost în final ale Parlamentului României şi nu ale mele personal”, a adăugat Iancu.

Acesta a mai spus că are convingerea că parteneriatele strategice cu ţările occidentale reprezintă cheia pentru evoluţia sănătoasă a ţării noastre.

„Spre deosebire de cei care mă acuză, am luptat şi voi continua să lupt ca România să fie tratată cu demnitate şi respectul cuvenit. Voi rămâne consecvent credinţei şi convingerilor mele în toate acţiunile pe care le voi întreprinde şi de acum înainte, indiferent de riscuri şi calitatea publică pe care o voi avea”, a susţinut Iancu.

În urmă cu două zile, preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea premierului Viorica Dăncilă de a-l numi pe Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice.

„Resping propunerea pentru funcţia de vicepremier pentru teme economice. De asemenea, există decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale, pe care nu vreau să le periclitez cu numiri precum cea vehiculată de PSD. România are un drum european, un drum prin care îşi consolidează statul de drept şi valorile democratice, şi nu pot accepta propuneri contrare acestei direcţii”, a afirmat Iohannis.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Hezbollah anunță distrugerea a șase tancuri Merkava israeliene în sudul Libanului
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”