De duminică, punctului de pensie va ajunge la 1.265 lei, față de 1.100 în prezent. Creșterea este prevăzută atât de Ordonanța 114, cât și de noua reglementare a pensiilor – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Anul următor, tot de la 1 septembrie, punctul de pensie va cunoaște o majorare substanțială, urcând de la 1.265 de lei la 1.775 de lei, iar în 2021, tot la 1 septembrie, punctul de pensie va mai crește cu 100 de lei.
Marius Budăi, anunţ despre plata pensiilor majorate: „Nu îmi permit să îi panichez”
Dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, pensionarii din sistemul public, dar și din cel militar, pot beneficia de o indemnizație socială pentru pensionari. Și valoarea acesteia va crește de la 1 septembrie, ajungând la valoarea de 704 lei (acum este 640 de lei). Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009, pot beneficia de „indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari”.
Din 2021 însă, când noua lege a pensiilor va intra în vigoare, întregul mecanism de acordare a pensiilor minime (indemnizațiilor sociale pentru pensionari) se va schimba. Legiuitorul a decis ca pensia minimă să se acorde diferențiat, raportat la salariul minim brut și la anii de cotizație ai solicitantului. În niciun caz, nu va putea fi mai mică de 45% din salariul minim brut