Polonia primeşte 417 milioane euro de la CE pentru dezvoltarea companiilor cu consum mare de electricitate

Polonia a obţinut vineri aprobarea Comisiei Europene pentru a demara o schemă în valoare de 417 milioane euro destinată să ajute companiile cu consum intensiv de energie afectate de preţurile mari la electricitate.
Iulian Tudor
30 aug. 2019, 14:39
Polonia primeşte 417 milioane euro de la CE pentru dezvoltarea companiilor cu consum mare de electricitate

Executivul comunitar a apreciat că acest proiect, care se va derula până la finele anului următor, respectă normele UE privind ajutoarele de stat, destinate să asigure că guvernele statelor membre nu acordă ajutoare incorecte companiilor.

În luna iunie a acestui an, când şi-a anunţat intenţia de a demara acestor program, Guvernul polonez a apreciat că aproximativ 300 de companii ar putea primi despăgubiri pentru preţurile mari la electricitate.

În trecut, Comisia Europeană a criticat Polonia pentru că utilizează în principal cărbune pentru producţia de electricitate. În schimb, Guvernul polonez susţine că această schemă va încuraja companiile să rămână în Polonia şi să nu îşi mute producţia în altă parte. „Schema va evita o creştere a emisiilor globale de gaze cu efect de seră ca urmare a mutării companiilor în ţări din afara UE unde normele de mediu sunt mai relaxate”, a explicat CE.

Preţurile angro la electricitate în Polonia au crescut anul trecut pe măsură ce costurile emisiilor de carbon şi preţurile la cărbune au crescut, în condiţiile în care cărbunele este responsabil pentru cea mai mare parte a energiei electrice produse în Polonia.

Companiile care sunt eligibile să primească compensaţii, sub forma returnării unei părţi din costurile cu electricitatea, trebuie să trimită documentele necesare către Autoritatea de reglementare în domeniul energiei până la finele lunii martie a fiecărui an.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Ilie Bolojan: Investirea Guvernului este o necesitate pentru stabilitatea României
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!