Meleşcanu: Am primit şi am acceptat propunerea de la PSD să fiu preşedintele Senatului. Reacţii de la Dăncilă şi Tăriceanu

Teodor Meleșcanu (ALDE) a declarat luni că a primit o propunere de la PSD să fie președintele Senatului. ”Am înțeles că azi în grupul PSD s-a adoptat decizia de a-mi susține candidatura, voi discuta cu colegii mei de la Senat”. Călin Popescu Tăriceanu nu a reacţionat bine la aflarea veştii.
Ionela Marcu
02 sept. 2019, 12:32
Meleşcanu: Am primit şi am acceptat propunerea de la PSD să fiu preşedintele Senatului. Reacţii de la Dăncilă şi Tăriceanu

Teodor Meleșcanu nu a spus ferm dacă acceptă propunerea PSD, dar a spus că așteaptă rezultatul votului.

„Am înţeles că astăzi, în acest moment, în cadrul grupului senatorial PSD s-a adoptat decizia de a-mi susţine candidatura. (…) Mă voi baza pe voturile celor care cred că e nevoie la conducerea Senatului de un om cu experienţă, echilibrat, pentru că în această perioadă Parlamentul va avea un rol cheie de jucat în politică”, a declarat Teodor Meleşcanu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă social-democraţii i-au cerut să treacă la PSD, Meleşcanu a răspuns: „Nu, niciodată nu mi-a cerut nimeni să plec de la ALDE”.

El a adăugat că încă nu a vorbit despre acest subiect cu preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Este vorba de faptul că poziţia pe care am avut-o, în mod normal, trebuia să se perpetueze, de preşedinte al Senatului, şi această poziţie de preşedinte este o garanţie a faptului că ALDE nu va fi supus unor presiuni de un fel sau altul, ci dimpotrivă, va oferi şi colegilor mei o perspectivă pentru viitor, pentru a ne dezvolta partidul în continuare”, a mai spus acesta.

Potrivit lui Meleşcanu, faptul că el va fi susţinut de PSD la şefia Senatului nu are legătură cu felul în care se poziţionează ALDE faţă de moţiunea de cenzură.

„Una este chestiunea guvernamentală, una este Parlamentul, ele nu se amestecă. Se va stabili în cadrul partidului poziţia pe care o vom avea faţă de moţiunea de cenzură. Eu voi fi echilibrat şi echidistant”, a susţinut el.

De asemenea, întrebat dacă a trecut peste schimbul de replici pe care l-a avut cu premierul în legătură cu ambasadorul României în SUA, George Maior, Meleşcanu a spus că în politică trebuie să ştii să treci „peste replici care fac de multe ori plăcerea presei”.

„Nu retrag ce am spus (în legătură cu documentele cu privire la George Maior – n.r.). Dânsa are dreptate, eu am dreptate, e vorba de secretariate şi astea mă depăşesc chiar şi pe mine şi pe dânsa”, a conchis el.

Noul preşedinte al Senatului va fi ales miercurea viitoare, iar până atunci conducerea instituţiei va fi asigurată, interimar, de vicepreşedintele Şerban Valeca (PSD).

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca alegerea noului preşedinte să se facă miercurea viitoare, urmând ca până atunci vicepreşedintele Senatului, Şerban Valeca, să exercite atribuţiile de preşedinte.

Tot luni, plenul a votat vacantarea postului de preşedinte al Senatului, după ce Călin Popescu-Tăriceanu şi-a dat demisia din funcţie.

Reacţia lui Tăriceanu 

Călin Popescu Tăriceanu a reacționat iritat la întrebările presei pe această temă.

„Nu cred că poate cineva să propună o funcție la ALDE fără să discute cu conducerea. Această chestiune ar fi putut să fie făcută, dacă a fost făcută, numai în cadrul unei discuții cu ALDE și asta nu a avut loc. O astfel de propunere nu am ce să o comentez. Am avut aseară o discuție cu dl Meleșcanu în care nu mi-a spus nimic o astfel de intenție… Am discutat cu colegii din PSD care mi-au spus că nu sunt hotărâți în acest moment care ar fi persoana care urmează să fie susținută. Am auzit că sunt mai mulți senatori PSD care își doresc această funcție”, a spus preşedintele demisionar al Senatului.

Reacţia lui Dăncilă

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat, luni, că social-democraţii au decis să susţină candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului pentru că postul a fost al acestui partid.

„Am avut o discuţie cu domnul Meleşcanu legat de şefia Senatului, i-am făcut această propunere, domnul Meleşcanu a acceptat în ideea că dânsul nu e de acord cu Pro România, cu coaliţia ALDE cu Pro România şi am înţeles că susţine Guvernul”, a declarat, luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă cei din ALDE sunt colaboratori ai PSD de acum înainte, Dăncilă a răspuns: „Care vor, vor fi unii care vor să meargă spre PRO România, alţii care vor da dovadă de responsabilitate şi vor merge alături de Partidul Social Democrat, aşa cum au făcut la început, depinde de modul în care fiecare abordează acest aspect şi de modul în care tratează cu seriozitate guvernarea şi proiectele cu care au venit în faţa cetăţenilor”.

Întrebată de ce a făcut această propunere, Dăncilă a spus: ”Locul a fost al ALDE şi noi am vrut să arătăm că suntem corecţi până la capăt. Putem să avem din partea PSD, dar am arătat că suntem corecţi până la capăt”.

În legătură cu disputa pe care a avut-o cu Teodor Meleşcanu privind rechemarea ambasadorului George Maior, Dăncilă a precizat că acest lucru a fost lămurit.

„A fost o informare care a venit pe data de 7 – 8 (mai – n.r). Am înţeles că a fost transmisă, s-a întors din nou la Ministerul de Externe, la mine nu a venit decizia, a venit acea informare, acel memorandumul de informare, dar nu a fost o decizie. Nu este o decizie, am spus că nu a venit pe masa mea o decizie”, a explicat premierul. 


DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios