Mama Luizei, strigăt disperat în direct la România TV. Monica Melencu cere autorităților să ia în calcul varianta conform căreia fetele au fost scoase din țară și duse în străinătate printr-o rețea de prostituție. „Atât timp cât nu avem un răspuns oficial, eu cred că ea trăiește”, a declarat aceasta.
Citeşte şi Descoperire INCREDIBILĂ în butoiul în care Gheorghe Dincă şi-ar fi ars victimele FOTO
Gheorghe Dincă a părăsit, joi, Arestul Central și a ajuns la sediul IGPR, unde, potrivit unor surse judiciare, va fi audiat.
DIICOT a anunțat oficial, încă de luni, că Gheorghe Dincă a fost transferat din Arestul IPJ Olt în Arestul Preventiv din Capitală pentru noi audieri, dar și pentru a fi supus unei analize comportamentale efectuate de către specialiștii IGPR și pentru o examinare psihiatrică.
Gheorghe Dincă a susținut, de la începutul anchetei din casa sa din Caracal, faptul că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și pe Luiza Melencu (18 ani), apoi le-a incinerat.