Sfânta Marie Mică 2019. Obiceiuri şi tradiţi de Naşterea Maicii Domnului

Sfânta Marie Mică 2019: Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare de cruce roșie din noul an bisericesc, care a început la 1 septembrie. Iată care sunt tradițiile, suprestițiile acestei mari sărbători și de la ce reguli nu trebuie să se abată credincioșii
Iulian Tudor
07 sept. 2019, 18:34
Sfânta Marie Mică 2019. Obiceiuri şi tradiţi de Naşterea Maicii Domnului

Sfânta Marie Mică sau Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare veche. 

Citeşte şi SFÂNTA MARIA 2019. Mesaje, urări, felicitări şi SMS-uri pentru familie şi prieteni apropiaţi

Sfânta Marie Mică sau Nașterea Maicii Domnului are ca dată de prăznuire 8 septembrie, aleasă dintr-un motiv întemeiat. Această dată reprezintă ziua sfințirii unei biserici închinată Maicii Domnului la Ierusalim, de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Sfânta Marie Mică 2019: Tradiții, obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului

Nu se fac treburi gospodărești. Potrivit tradiției populare, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodărești, nu se spală rufe, nu se face curățenie în casă, că să nu se atragă răul.

Ghinion imens pentru bărbați și femei dacă lucrează de Sfântă Mărie! Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeile vor avea mâncarea arsă.

Superstiții de boală! În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oală cu mâncare şi îi arde pe copii. O altă superstiţie românească spune că cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile vor atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Sfânta Marie Mică 2019: Ce înseamnă numele „Maria”

Nașterea Fecioarei Maria, prăznuită în fiecare an la data de 8 septembrie, este o mare sărbătoare pentru românii care-i poartă numele. Astfel că, de Sfânta Marie Mică, aproximativ 2,2 milioane de români își vor ura ” La mulți ani!”. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei ce poartă numele de Maria, aproximativ 270.000 femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 femei ce poartă numele de Marinela.

Numele de „Maria” provine din ebraicul „Aia”, care înseamnă „Domn” și se tâlcuiește „Doamnă”, deoarece ea domnește și stăpânește peste cele cerești și pământești că Maica a lui Dumnezeu.

În ziua de Sfânta Maria își mai sărbătoresc onomastica și persoanele care poartă numele de: Marian, Marin, Mioara, Mia, Maricica, Marița, Marina, Marilena, Mari, Mărioara, Meri, Măriuța, Mara, Marioara, Marusia, Ana-Maria, Mimi, Marinel.

Troparul Praznicului Nașterii Maicii Domnului

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din ține a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți