Și anume, prima sărbătoare potrivit cronologiei anului bisericesc (n.r.: care începe de la 1 septembrie) este Nașterea Fecioarei Maria, iar ultima mare sărbătoare din anul bisericesc este Adormirea Maicii Domnului, care are loc pe 15 august, cu 15 zile înainte de încheiera ciclului de sărbători de peste an până la înnoirea calendarului, scrie fanatik.ro.
Citeşte şi SFÂNTA MARIA 2019. Mesaje, urări, felicitări şi SMS-uri pentru familie şi prieteni apropiaţi
Diferența între cele două sărbători este una evidentă. Pe 8 septembrie sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, iar pe 15 august este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Între cele două sărbători, ca importanță, primează Adormirea Fecioarei Maria, prilej cu care se organizează cele mai multe evenimente religioase în țară.
Rugăciune către Maica Domnului
Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne amintește de viața veșnică pe care o avem și de importanța recunoașterii păcatelor noastre pentru a le putea îndrepta cu smerenie și credință oarbă în Dumnezeu. Nu este vorba despre moartea Fecioarei Maria, ci înălțarea ei, căci Cea Pururea Fecioară dintre Sfinți nu a murit niciodată, ci s-a dus la Ceruri pentru a veghea asupra noastră, a tuturor.
Cu privire la sărbătoarea din 8 septembrie, aceasta ne amintește condiția umană a Fecioarei Maria, căci Dumnezeu a ales o fecioară care să îl nască pe unicul Său fiu, Iisus Hristos. Fecioara Maria provenea dintr-o familie de creștini, Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care s-au rugat toată viața să poată avea un copil. Dumnezeu le-a dat-o pe Maria, care apoi a devenit cu Slava Sa, Maica lui Dumnezeu.
„O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci „nodurile” ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine. Îţi încredinţez astăzi acest „nod” (numim necazul) şi toate consecinţele negative. Îţi dau acest „nod” care mă chinuie, mă face nefericit şi mă împiedică să mă unesc cu tine şi cu Fiul Tău, Mântuitorul meu. Cred cu tărie că poţi să desfaci acest „nod” pentru că Domnul Isus îţi dă întreaga putere. Tu eşti Mama mea, ştiu că vei face aceasta pentru că mă iubeşti cu însuşi iubirea Lui Dumnezeu. Maica Domnului, care desfaci „nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!”, este una din cele mai puternice rugăciuni pe care o poți rosti către Maica Domnului.