Medicii de pe ambulanţă au decis că bunicul Luizei are nevoie de îngrijiri suplimentare aşa că au decis să-l transporte către Spitalul din Craiova.
Incidentul survine la câteva ore, după declarația de presă făcută de procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă. Bătrânul a spus că nu mai are încredere în autorități și că este dezamăgit de tot ceea ce se întâmplă.
Avocatul familiei Luizei Măceșanu, Tonel Pop, a declarat vineri că în cazul Caracal au apărut contradicții.
Alexandra Măceșanu ar fi vorbit de pe telefonul lui Gheorghe Dincă, spune Tonel Pop, cu 3 polițiști, nu cu doi, așa cum spuneau rapoartele de până acum. El a menționat că fata a dat atât de multe informații încât era „imposibil” ca poliția să nu o găsească imediat.
Avocatul a mai zis că din cel mai recent interogatoriu al lui Dincă au apărut informații care nu se potrivesc cu teoria actuală. „Asa cum a descris Dinca infractiunea respectiva, prin intrebarile puse, prin lamuriri tehnice nu se mai potrivesc cu acel scenariu pe care il stie lumea, cu arderea in butoi”, a zis Tonel Pop.