Peste 3.500 de adeverinţe care atestă dacă o persoană a săvârşit sau nu infracţiuni sexuale, eliberate de Poliţie

Peste 3.500 de adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit sau nu infracţiuni sexuale au fost eliberate până în prezent, anunţă Poliţia Română. Cele mai multe au fost eliberate în Prahova, Bucureşti şi Dolj.
Alina Costache
07 sept. 2019, 10:51
Peste 3.500 de adeverinţe care atestă dacă o persoană a săvârşit sau nu infracţiuni sexuale, eliberate de Poliţie

La începutul lunii iulie a acestui an, a intrat în vigoare Legea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale (registru organizat de MAI, ținut de structurile specializate ale unităților Poliției Române).

Până în prezent, au fost eliberate peste 3.500 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit sau nu infracțiuni ce fac obiectul acestui Registru, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv de la orice unitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Certificatul de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier judiciar. Adeverința, cât și celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019 (certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier judiciar.

Entitățile prevăzute în lege solicită certificatul de integritate în condițiile stipulate în legislația proprie/procedurile interne de lucru. Așadar, legea nu instituie obligativitatea solicitării certificatului de integritate comportamentală, copiei de pe Registru, a extrasului din Registru, respectiv a adeverințelor, din 6 în 6 luni.

Până în prezent, au fost eliberate peste 3.500 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit sau nu dintre infracțiunile care fac obiectul acestui Registru.

Cele mai multe astfel de documente au fost solicitate și eliberate în Prahova (peste 1.000), în București (peste 700) și în Dolj (aproape 230 de adeverințe).

Menționăm că, deși termenul de operaționalizare a Registrului este finalul 2020, Poliția Română poate elibera astfel de documente, prin structurile de cazier, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităților prevăzute de lege.

De asemenea, până la operaționalizare, aceste documente se eliberează la ghișeele aflate în sediile inspectoratelor de poliție județene, de la locul de naștere sau de domiciliu.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios