PROTEST în prima zi de şcoală faţă de trimiterea la şcolile profesionale a elevilor cu note mici la Evaluarea Naţională

Consiliul Naţional al Elevilor iniţiază protestul intitulat ”Doliu pentru educaţie”, în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obţin medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională sunt trimişi direct în şcolile profesionale. Organizaţia susţine că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional. Sunt îndemnaţi toţi elevii să poarte o banderolă neagră în prima zi de şcoală, potrivit news.ro.
Alina Costache
08 sept. 2019, 09:03
PROTEST în prima zi de şcoală faţă de trimiterea la şcolile profesionale a elevilor cu note mici la Evaluarea Naţională

„Consiliul Naţional al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor la nivel naţional, îndeamnă toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020. Astfel, în data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat «Doliu pentru educaţie». Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învăţământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România”, au transmis, duminică, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte,care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional.

„Ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Naţională direct în şcolile profesionale, contribuind în acest mod la consolidarea percepţiei conform căreia învăţământul profesional reprezintă «groapa de gunoi» a sistemului, este motivul principal care ne scoate la protest în curtea şcolii şi ne determină să aprindem o lumânare la căpătâiul educaţiei. Ne exprimăm mâhnirea faţă de actuala clasă politică, care conduce, prin acţiunile ei, la degradarea sistemului educaţional, tratând educaţia drept o prioritate doar la nivel declarativ”, au mai transmis organizatorii protestului.

Aceştia cer tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor să se relieze protestului.

„Elevi, părinţi, profesori – voi sunteţi comunitatea şcolară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese şi orgolii personale şi să apărăm educaţia. Alăturaţi-vă protestului «Doliu pentru educaţie», iar luni, când păşiţi pe poarta şcolii, faceţi-o cu o banderolă neagră pe braţ. Este felul nostru de a spune: aşa nu se mai poate”, declară Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ordinul nr. 4948/2019 al ministrului Educaţiei Naţionale, din 5 septembrie, prevede că, începând cu anul şcolar 2020 – 2021, toţi elevii care nu obţin media 5 la eveluarea naţională sunt trimişi automat la şcolile profesionale.

Administraţia Prezidenţială a criticat măsura, apreciind că „repartizarea automată a elevilor cu note sub 5 la Evaluarea Naţională în învăţământul profesional este un demers mai degrabă segregaţionist, care nu ţine cont de individualitatea fiecărui elev”.

În replică, Ministerul Educaţiei a transmis că măsura a fost luată pentru a oferi „un drum mai bun în viaţă elevilor aflaţi la final de gimnaziu”.

„Ea a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o şansă în plus de a învăţa o meserie, urmând ca apoi să îşi suplimenteze pregătirea, în funcţie de evoluţia propriilor competenţe, inclusiv prin studii teoretice şi prin susţinerea examenului naţional de Bacalaureat. (…) Este regretabil faptul că în aceste zile au fost lansate în spaţiul public opinii politice care tind să inducă în eroare şi să genereze panică în rândul elevilor şi părinţilor cu privire la opţiunile tinerilor în procesul de educare”, arată MEN.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Gara din România în care sute de soldați și-au pierdut viața. A fost o jertfă de proporții a Armatei Române, dar statul a uitat totul. Locul a ajuns în paragină și e frecventat numai de oamenii străzii
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Acuzații grave îndreptate către Georgescu. Sume uriașe sunt la mijloc
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Zi decisivă pentru Vlad Pascu! Azi își primește sentința pentru accidentul de la 2 Mai: „Greu de crezut că va fi o pedeapsă minimă”
Cancan.ro
Vedeta PRO TV a luat cea mai grea decizie: 'Respir altfel!' În numele fiicei născute cu inima pe dreapta!
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Jumătate dintre danezi văd SUA ca o amenințare semnificativă, conform unui sondaj
MediaFlux
ȘAPTE ZILE de NINSORI în ROMÂNIA! Anunțul ANM!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?