Aventurile unui medic căsătorit pe Insula Sexului. Cât a plătit pentru sejurul cu orgii şi droguri

Ryan, un stomatolog din New York, a plătit peste 5.000 de euro pentru patru zile de orgii sexuale și droguri consumate fără limită într-un hotel și pe o plajă privată de pe Insula Margarita din Venezuela. Bărbatul a ținut chiar un jurnal și a dezvăluit de ce aventuri a avut parte la cel mai pervers festival din lume.
Iulian Tudor
09 sept. 2019, 14:12
Aventurile unui medic căsătorit pe Insula Sexului. Cât a plătit pentru sejurul cu orgii şi droguri

Americanul a ajuns vineri în Port of Spain, capitala statului Trinidad-Tobago. Apoi a urcat la bordul unui iaht luxos și a făcut o croazieră de două ore până pe Insula Margarita din Venezuela.

Citeşte şi Cele mai neinspirate lucruri la care te gandesti cand faci amor

„Vineri, 14 decembrie, ora 12. Mă aflu pe iaht spre Insula Sexului! Fetele pe care le așteptăm cu toții sunt la bord. Cei mai mulți dintre invitați mi-au părut entuziasmați să ajungă la bord și să le cunoască. Unul dintre ei chiar tremura. Știam ce trebuie să fac pentru că am fost aici și anul trecut, așa că m-am furișat și mi-am ales două dintre cele mai frumoase fete care să-mi fie partenere în următoarele patru zile. Alcoolul deja curge. Îmi duc fetele într-unul dintre dormitoarele de jos”, a scris medicul în prima sa însemnare din jurnal, conform Mirror.

După ce a ajuns pe Insula Sexului, bărbatul s-a cazat într-un hotel închiriat pentru toți cei care participă la orgia sexuală.

„M-am dus cu cele două fete în cameră, l-am așezat pe pat și am ațipit, după zborul lung și sexul făcut pe iaht. Fetele mele m-au trezit și m-au dus la restaurant să luăm cina. Era ziua de naștere a unuia dintre tipi. După ce a mâncat cu toții, fetele i-au cântat «La mulți ani» și i-au dansat în poală. Ceilalți l-au privit cu invidie”, susține Ryan.

Continuarea articolului pe libertatea.ro.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri