Noi audieri în justiţie în dosarul fondatorului WikiLeaks Julian Assange acuzat de un presupus viol

Doi noi martori au fost audiaţi de justiţia sedeză în dosarul lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, urmărit cu privire la un presupus viol comis în Suedia în 2010, a anunţat luni parchetul, relatează AFP, potrivit news.ro.
Filip Stan
09 sept. 2019, 20:01
Noi audieri în justiţie în dosarul fondatorului WikiLeaks Julian Assange acuzat de un presupus viol

”Pe timpul verii, şapte martori au fost interogaţi în cadrul anchetei cu privire la Julian Assange”, a precizat parchetul într-un comunicat. Între ei se află ”două persoane care nu au mai fost interogate niciodată anterior”, subliniază parchetul.

Odată prezentate concluziile interogatoriilor, ”ancheta va putea să să fie abandonată sau aş putea să ordon acte complementare”, a declarat procurorul însărcinat cu instrucţia, Eva-Marie Persson, citat în comunicat.

Magistrata a anunţat la jumătatea lui mai redeschiderea anchetei cu privire la viol contra lui Assange, în vârstă de 48 de ani, după arestarea acestuia de către poliţia britanică în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, la 11 aprilie.

”Dacă estimez că următoarea etapă constă în interogarea lui Julian Assange, voi lua o decizie cu privire la o anchetă europeană”, un mecanism de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene (UE) în cadrul unor anchete penale, ”caz în care le voi scrie autorităţilor britanice pentru a le cere să efectueze interogatoriul”, a adăugat ea luni.

Redeschiderea anchetei suedeze a relansat un adevărat foileton judiciar, care durează de aproape un deceniu, în care fondatorul WikiLeaks – care a publicat sute de mii de documente confidenţiale – şi susţinătorii săi au denunţat neîncetat o menevră menită să conducă la extrădarea acestuia în Statele Unite, care-l acuză de spionaj.

În mod oficial, în vederea evitării acestei extrădări australianul, s-a refugiat în 2012, în Ambasada Ecuadorului la Londra. În absenţa sa şi în imposibilitatea avansării anchetei, justiţia suedeză a abandonat proceduri penale în mai 2017.

În vârstă de treizeci de ani la momentul faptelor, în august 2010, reclamanta suedeză îl acuză pe australian că a întreţinut un raport sexual cu ea în timp ce ea dormea şi fără prezervativ, în contextul în care ea a refuzat orice raport neprotejat în mai multe rânduri.

Julian Assange a negat întotdeauna faptele de viol şi susţine că suedeza a consimţit şi a acceptat ca el să nu folosească prezervativ. Faptele, pasibile de patru ani de închisoare, urmează să fie prescrise la 17 august 2020.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Acești șoferi nu mai au scăpare. Amenzile curg în ultima vreme
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!