Acţiunea poliţiştilor de la Direcţia de Investigaţii Criminale vizează destructurarea unei grupări infracţionale formate din 24 de persoane, suspectate de evaziune fiscală, contrabandă şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
„În fapt, membrii grupării sunt suspectaţi de comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă, cu precădere din Republica Moldova şi Ucraina”, a precizat sursa citată.
La acţiune participă şi poliţişti de investigaţii criminale din Bucureşti şi judeţele vizate, precum şi luptători de intervenţie rapidă, cu suportul informaţional al ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi al SRI.