Tăriceanu anunţă că Meleşcanu nu mai face parte din partid. Grupul ALDE din Senat, desfiinţat; apare grupul Democraţia

Şedinţa de plen a Senatului a fost întreruptă miercuri, după ce reprezentanţii USR, ALDE şi PNL au precizat că în urma alegerii unui nou preşedinte al acestei Camere este necesară şi o negociere privind repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Teodor Meleşcanu nu mai face parte din ALDE şi, ca atare, grupul parlamentar de desfiinţează, pentru că nu are destui membri. Tăriceanu a înfiinţat un nou grup în Senat, Democraţia, împreună cu Pro România şi indeăendenţi.
Ionela Marcu
11 sept. 2019, 08:48
Tăriceanu anunţă că Meleşcanu nu mai face parte din partid. Grupul ALDE din Senat, desfiinţat; apare grupul Democraţia

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat miercuri, că a decis constituirea unui grup parlamentar mixt din care vor face parte senatorii partidului, cei care reprezintă Pro România şi unii independenţi.

Grupul va fi intitulat „Democraţia” şi nu are nevoie de aprobarea plenului Senatului, a adăugat Tăriceanu.

„Am hotărât să constituim, conform Regulamentului, un grup parlamentar mixt, în care vor figura cei care sunt senatori ALDE, plus senatorii independenţi care s-au alăturat grupului nostru, plus senatorii care reprezintă Pro România. Am făcut adresa necesară pe care am înaintat-o către Biroul permanent şi către preşedintele Senatului. Aici nu e o problemă de aprobare sau de neaprobare, Regulamentul stipulează doar că Senatul trebuie să ia act de decizia noastră, ea nu este supusă aprobării plenului sau să fie nevoie de o anumită majoritate. Aşadar, vom funcţiona în cadrul grupului parlamentar mixt (…) şi grupul se va intitula Democraţia, a precizat liderul ALDE.

_______

UPDATE Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată miercuri din lipsă de cvorum, după ce preşedintele de şedinţă, Robert Cazanciuc, a constatat că şi-au anunţat prezenţa în sală, prin vot electronic, doar 22 de senatori.

După ce Tăriceanu a solicitat, ulterior desfiinţării grupului ALDE şi „configurării”unui grup mixt, negocieri pentru un nou Birou permanent, Robert Cazanciuc a propus o nouă şedinţă a Comitetului liderilor.

„Noi nu contestăm că aţi depus la preşedintele Senatului o cerere care atestă că domnul Meleşcanu nu mai este membru ALDE, dar preşedintele Senatului trebuie să informeze preşedintele de şedinţă printr-o procedură, nu trimiţându-i o copie după un xerox, pentru că e o procedură prevăzută în regulament. Cu privire la desfiinţarea grupului ALDE, nu avem decât să luam act de acest lucru. Sigur, ar fi trebuit să luăm act după ce preşedintele Senatului va informa preşedintele de şedinţă, indiferent cine ar fi fost el la un moment dat. Cred că se impune o nouă şedinţă a comitetului liderilor, de aceea vă propun suspendarea şedinţei şi organizarea unei noi şedinţe a Comitetului liderilor, având în vedere declaraţia domnului Tăriceanu”, a spus Cazanciuc în plen.

Şedinţa Comitetului liderilor, a doua pe parcursul zilei de miercuri, s-a finalizat în scurt timp fără a se ajunge la o concluzie. Nici în prima şedinţă nu s-a ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte repartizarea funcţiilor din Biroul permanent.

_______

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a anunţat miercuri, în Senat, că fostul ministru al Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului, nu mai are calitatea de membru ALDE, iar grupul ALDE se desfiinţează.

„Să luăm act oficial de desfiinţarea grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleşcanu. Vă anunţ că voi depune imediat o notificare la biroul preşedintelui Senatulului prin care anunţăm configurarea grupului mixt şi sigur că va trebui să luaţi act şi de acest lucru, dar în momentul de faţă trebuie să atrag atenţia că trebuie reconfigurat Biroul Permanent întrucât domnul Meleşcanu nu are calitatea de membru ALDE şi dumeavoastră l-aţi ales şi aţi vrut să-l contaţi în dreptul grupului ALDE. Deci vor trebui recalculaţi coeficienţii şi evident, funcţiile care sunt alocate fiecărui grup”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu miercuri, la Senat. 

Şi Ddeputatul Varujan Vosganian a declarat că Teodor Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a fi membru ALDE şi a afirmat că partidul încă nu a emis un document oficial în această privinţă.

„În ce îl priveşte pe Teodor Meleşcanu, el nu mai funcţionează în grupul nostru efectiv şi opinia mea este că el nu mai poate funcţiona în ALDE (…). După părerea mea, calitatea lui de membru ALDE este o calitate care nu se poate discuta pe un termen lung. (…) Juridic, ALDE încă nu a emis un document oficial în această privinţă”, a afirmat liderul de grup ALDE din Camera Deputaţilor.

Parlamentarul a spus că „Teodor Meleşcanu, din punct de vedere moral şi politic şi-a pierdut legitimitatea de a fi membru ALDE”.

El a vorbit de procedura de excludere a lui Meleşcanu din ALDE.

„Potrivit statutului ALDE (…), orice membru ALDE care acceptă nominalizarea într-o funcţie de demnitate publică din partea altui partid este automat radiat de pe lista membrilor. Ideea de a avea un guvern în care să fie reprezentat şi ALDE este un şiretlic care nu va ţine, pentru ca înainte ca procedurile să înceapă noi vom anunţa că respectivii nu mai sunt membri ALDE. În cazul tuturor membrilor există câte un for statutar care vă încredinţez că se va întruni de urgenţă pentru a aplica statutul. Nu se pune problema că noi nu vom avea o ripostă imediată, indiferent că e vorba de Delegaţia permanentă, de Biroul Executiv. Procedural vorbind, lucrurile se vor petrece imediat”, a spus Vosganian.

Astfel, în cazul lui Meleşcanu, „există acum necesitatea unui for care să valideze această situaţie, deci radierea”.

Totodată, Vosganian a vorbit despre crearea unui „precedent” în acest caz.

„Ceea ce a făcut domnul Meleşcanu a stupefiat şi a consternat pe toţi colegii săi din conducerea ALDE (…) Cei care socotesc că cele care s-au întâmplat la Senat pot constitui un precedent pentru o soluţie similară în Guvern se înşeală. Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte datorită calităţii sale de senator, nu datorită calităţii de membru ALDE (…)Nu este acelaşi lucru la guvern”, a punctat liderul ALDE.

______

Senatorul USR Mihai Goţiu a atras atenţia asupra faptului că art. 31 din Regulamentul Senatului prevede că după alegerea unui nou preşedinte se renegociază, dacă este cazul, repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent.

„Am avut până acum un interimat, din cauza celor ce s-au întâmplat. Inclusiv votarea unei ordini de zi nu se poate face până nu alegem un nou Birou permanent”, a spus Mihai Goţiu.

Preşedintele de şedinţă, Robert Cazanciuc, a precizat însă că, potrivit Regulamentului, funcţiile din Biroul permanent se renegociază, după alegerea preşedintelui, doar dacă se schimbă componenţa politică.

„S-a schimbat componenţa cumva? Domnul preşedinte Meleşcanu nu mai este membru ALDE cumva? Nu am primit la preşedintele Senatului nicio informare din partea grupului ALDE că domnul senator nu ar mai fi membru ALDE. Nu s-a schimbat deocamdată componenţa, deci chestiunea se poate discuta la Comitetul liderilor”, a menţionat el.

Potrivit lui Mihai Goţiu, componenţa politică a fost schimbată încă de săptămâna trecută, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

„Au fost doi senatori de la PSD care au plecat. Un senator de la ALDE care a plecat. S-a schimbat această componenţă”, a afirmat senatorul USR.

Senatorul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a cerut, la rândul său, introducerea pe ordinea de zi a unui punct suplimentar privind alegerea membrilor Biroului permanent.

„În urmă cu o săptămână la Biroul permanent, care a fost ales într-o formulă provizorie, s-a convenit ca în această săptămână să se reia discuţia după alegerea preşedintelui, pentru configurarea Biroului permanent. De altfel, art. 26 alin. 1 din Regulamentul Senatului vorbeşte foarte clar despre acest lucru: propunerea de repartizare a funcţiilor din Biroul permanent se stabileşte după alegerea preşedintelui, respectând configuraţia politică a Senatului, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor. Configuraţia politică s-a schimbat şi ponderea grupurilor s-a schimbat. Dvs, ieri, colegii din PSD, aţi făcut un gest execrabil şi aţi făcut alegerea unui membru din grupul ALDE, în condiţiile în care grupul ALDE a avut propria propunere, încălcând Regulamentul”, a arătat Tăriceanu.

„Luaţi stenograma Bp ca să vedeţi că decizia Biroului permanent al Senatului a fost ca imediat după votul din Senat să discutăm structura noului Birou permanent. (…) Deci în Biroul permanent acest lucru deja e decis”, a spus şi Alina Gorghiu (PNL). 

„Să luăm act oficial de desfiinţarea grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleşcanu. Vă anunţ că voi depune imediat o notificare la biroul preşedintelui Senatulului prin care anunţăm configurarea grupului mixt şi sigur că va trebui să luaţi act şi de acest lucru, dar în momentul de faţă trebuie să atrag atenţia că trebuie reconfigurat Biroul Permanent întrucât domnul Meleşcanu nu are calitatea de membru ALDE şi dumeavoastră l-aţi ales şi aţi vrut să-l contaţi în dreptul grupului ALDE. Deci vor trebui recalculaţi coeficienţii şi evident, funcţiile care sunt alocate fiecărui grup” a afirmat Călin Popescu Tăriceanu miercuri, la Senat.
 
Şi senatorii USR şi PNL au cerut reconfigurarea Biroului Permanent al Senatului.
 
Şedinţa Senatului a fost întreruptă pentru discuţii între liderii de grupuri parlamentare.
 
Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD, a câştigat marţi funcţia de preşedinte al Senatului primind 73 de voturi, iar Alina Gorghiu, susţinută de opoziţie, a fost votată de 59 de senatori.
 

Deputatul Varujan Vosganian a declarat că Teodor Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a fi membru ALDE şi a afirmat că partidul încă nu a emis un document oficial în această privinţă.

„În ce îl priveşte pe Teodor Meleşcanu, el nu mai funcţionează în grupul nostru efectiv şi opinia mea este că el nu mai poate funcţiona în ALDE (…). După părerea mea, calitatea lui de membru ALDE este o calitate care nu se poate discuta pe un termen lung. (…) Juridic, ALDE încă nu a emis un document oficial în această privinţă”, a afirmat liderul de grup ALDE din Camera Deputaţilor.

Parlamentarul a spus că „Teodor Meleşcanu, din punct de vedere moral şi politic şi-a pierdut legitimitatea de a fi membru ALDE”.

El a vorbit de procedura de excludere a lui Meleşcanu din ALDE.

„Potrivit statutului ALDE (…), orice membru ALDE care acceptă nominalizarea într-o funcţie de demnitate publică din partea altui partid este automat radiat de pe lista membrilor. Ideea de a avea un guvern în care să fie reprezentat şi ALDE este un şiretlic care nu va ţine, pentru ca înainte ca procedurile să înceapă noi vom anunţa că respectivii nu mai sunt membri ALDE. În cazul tuturor membrilor există câte un for statutar care vă încredinţez că se va întruni de urgenţă pentru a aplica statutul. Nu se pune problema că noi nu vom avea o ripostă imediată, indiferent că e vorba de Delegaţia permanentă, de Biroul Executiv. Procedural vorbind, lucrurile se vor petrece imediat”, a spus Vosganian.

Astfel, în cazul lui Meleşcanu, „există acum necesitatea unui for care să valideze această situaţie, deci radierea”.

Totodată, Vosganian a vorbit despre crearea unui „precedent” în acest caz.

„Ceea ce a făcut domnul Meleşcanu a stupefiat şi a consternat pe toţi colegii săi din conducerea ALDE (…) Cei care socotesc că cele care s-au întâmplat la Senat pot constitui un precedent pentru o soluţie similară în Guvern se înşeală. Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte datorită calităţii sale de senator, nu datorită calităţii de membru ALDE (…)Nu este acelaşi lucru la guvern”, a punctat liderul ALDE.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios