„Ce interesant! Unii reprezentanţi ai PNL şi USR jignesc din răsputeri ALDE şi pe Călin Tăriceanu, doar-doar ne-om supăra şi n-am mai vota moţiunea de cenzură, ca să-i scăpăm de frica guvernării Îi asigur că declaraţiile lor nu ne schimbă opinia nici în ce priveşte votarea unei moţiuni de cenzură şi nici în ce-i priveşte pe dânşii”, a scris, joi, pe Facebook, Varujan Vosganian.
Marţi, liderul USR, Dan Barna, a scris pe Facebook că, până nu vede votul de la moţiunea de cenzură, nu crede că ALDE este în opoziţie.
”Eu până nu văd votul ALDE la moţiune nu cred că Tăriceanu e în opoziţie. Şi ce înseamnă asta că ALDE e în opoziţie şi Teodor Meleşcanu, încă membru ALDE, conduce Senatul? Vom afla curând dacă ALDE şi Pro România chiar s-au supărat pe PSD sau îşi creează argumente pentru o nouă negociere de pe poziţii de forţă cu PSD”, a scris Barna pe Facebook.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion, a declarat că Tăriceanu nu-şi mai poate controla propriul partid.