VINERI 13, ziua încărcată de cele mai negre superstiţii. De ce trebuie să te fereşti

Vineri 13 este o zi considerata cu ghinion in multa lume. Se considera ca superstitia zilei de vineri 13 a plecat de la ziua in care s-a arestat majoritatea cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru), la ordinal Regelui Filip al IV-lea al Frantei (vineri 13 octombrie 1307). O alta interpretare a acestei superstitii pleaca din Noul Testament si are legatura cu ziua in care a fost crucificat Iisus Hristos, iar 13 este considerat numar cu ghionion pentru ca este asociat cu Cina cea de Taina si tradarea lui Iisus.
Filip Stan
12 sept. 2019, 10:45
VINERI 13, ziua încărcată de cele mai negre superstiţii. De ce trebuie să te fereşti

VINERI 13 este ziua în care se aglomerează cele mai multe şi mai înspăimântătoare superstiţii. Este ceva de temut in celebra zi de Vineri 13? De ani si ani, oamenii si-au spus unii altora ca atunci cand ziua de Vineri pica pe data de 13 a unei luni, acea zi este nenorocoasa. Filme de groaza au fost numite dupa aceasta zi si statisticile ne arata ca exista un numar crescut de accidente pe data de Vineri 13 ale lunii. Dar de unde au tot aparut aceste informatii? Sunt ele sustinute de realitate sau oamenii se autosugestioneaza pentru ca „asa au auzit” fara sa puna la indoiala si sa se documenteze despre adevar?

Majoritatea motivelor care duc cu gândul că numărul 13 ar fi ghinionist, își au originea în Biblie. Iuda a fost cel de-al treisprezecelea oaspete la Cina cea de Taină și tot el l-a trădat pe Iisus.

Chiar și în ziua de azi se consideră că aduce ghinion să inviți 13 oameni la masă, iar dacă printr-o întâmplare se întâmplă ca cineva să lipsească și să rămână acest număr de oameni, gazda optează să pună chiar un ursuleț de pluș, pe scaunul numărul paisprezece, doar pentru a evita orice formă de ghinion.

Această superstiție este dusă la alt nivel, deoarece unele hoteluri nici măcar nu au camera numărul 13 sau etajul 13, deci se sare de la numărul 12 la 14.

Sute de ani, ziua de vineri a fost considerată a fi cea mai ghinionistă din întreaga săptămână. În Marea Britanie, ziua de vineri mai era intitulată și „ziua spânzuraților” deoarece atunci erau executați toți condamnații la moarte. 

Din punct de vedere biblic, ziua de vineri este și cea în care Iisus a fost crucificat. Totuși, se spune că dacă ești născut în această zi a săptămânii ești norocos.

Unii sunt practic paralizaţi de frică şi nu au curaj să se dea jos din pat într-o astfel de zi. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, deoarece celor 12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, unul demonic, care le-a adus oamenilor numai nenorociri.

În statele vestice, vineri 13 este considerată „ziua neagră”. Şi tot de la reperele religioase s-a născut superstiţia: potopul a început într-o zi de vineri, Dumnezeu a amestecat limbile în turnul lui Babel într-o zi de vineri, iar Adam – spun alţii – a muşcat din fructul interzis într-o zi de vineri, iar sfârşitul lumii – potrivit credinţei mayaşe – se pare că va veni tot într-o zi de vineri.

Înainte de existenţa bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeiţa dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creştinism, biserica a fost condusă de către bărbaţi care n-au mai acceptat, se pare, să fie guvernată de către o zeitate feminină. Drept pentru care au lansat tot felul de zvonuri potrivit cărora vinerea este o zi plină de ghinion.

VINERI 13: cele mai populare superstiţii legate de această dată

1. Inca din seara dinaintea zilei de VINERI 13 trebuie sa ne pregatim psihic. O scurta conversatie cu tine insuti face minuni, mai ales daca este axata pe tot ceea ce este pozitiv, valoros si frumos in viata ta. De ce? Pentru ca astfel te incarci cu energie pozitiva care te va ajuta sa combati energia negativa din ziua de vineri 13. Energia negativa nu vine neaparat din data din calendar, ci de la oamenii extrem de superstitiosi din jurul tau care raspandesc un fel de panica in jurul lor cand considera ca o zi, un eveniment sau o actiune poate fi de rau augur.

2. Totodata, daca crezi in traditiile populare, atunci te va ajuta sa te linistesti daca freci usturoi pe la praguri in seara de dinainte de VINERI 13, pentru a tine departe spiritele rele.

3. In ziua cu pricina, incearca sa nu te aventurezi in fapte marete, ci continuati ziua normal, dar cu precautie.

4. Poarta ceva rosu pe tine pentru a tine deochiul deoparte.

5. Pune-ti un accesoriu din aur, caci acest metal pretios echilibreaza aura celui care il poarta, ferindu-l totodata de energiile nocive din jur

VINERI 13, CALENDARUL SUPERSTIŢIOŞILOR

6. Arunca putina sare peste umar inainte sa iesi din casa pentru a-ti scadea riscul de a te certa cu cineva in ziua de vineri 13.

7. Poarta o tinuta colorata (care sa contina rosu contra deochiului) pentru a-ti ridica moralul si a-ti imbunatati starea de spirit.

8. Intalneste-te in oras, intr-un local linistit, cu cineva foarte drag tie sau cauta compania acelor persoane nesuperstitioase care reusesc mai mereu sa-ti insenineze ziua.

9. Sparge un pahar ca sa spargi necazul din casa.

10. Se spune ca ai noroc daca gasesti o moneda pe jos. Dar nu poti umbra toata ziua de vineri 13 uitandu-te pe jos dupa monede. In schimb, poti face o fapta buna pe altcineva care crede ca o moneda de o suma infima gasita pe jos i-ar aduce noroc! Arunca o moneda peste umar, in spate si spune-ti in gand „Norocul sa-l gaseasca pe cel ce gaseste moneda”. Adesea, lucrurile bune care ni se intampla sunt strict corelate cu cele pe care le facem noi. Din acest motiv, „raspandind noroc” putem sa fi avem noi insine noroc. 

Vineri 13 – povestea unei superstiţii

Trăind într-o perioadă în care multă lume se teme de ghinionul din ziua de vineri 13, ne vine greu să credem că o astfel de superstiţie, adânc înrădăcinată şi care pare să existe de când lumea, a luat naştere abia în secolul al XX-lea. Se pare că această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos, toate au avut loc în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit într-o zi de vineri 13. Cu toate acestea specialiştii spun că oamenii nu au făcut legătura între vineri şi ziua de 13 decât la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul celui de-al XX-lea.

În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii încep să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13.

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină”.

La începutul anului 1887, sub conducerea lui David McAdam, judecător la curtea orăşenească, Thirteen Club (Clubul Treisprezece) îşi propune să „refacă reputaţia” zilei de vineri. Membrii clubului erau convinşi că ziua de vineri a început să fie percepută ca aducătoare de ghinion din cauza execuţiilor care se ţineau doar în această zi. Prin urmare, aceşti au decis să îşi folosească influenţa pe care o aveau în justiţie pentru a-i convinge pe judecători să stabilească execuţii în oricare altă zi a săptămânii. De asemenea, judecătorii care îmbrăţişau propunerea erau invitaţii de onoare ai cinelor organizate de Thirteen Club.

Strădaniile celor din cadrul Thirteen Club pentru a înlătura superstiţia legată de ziua de vineri au mers chiar mai departe. Aceştia au propus ca sâmbăta, programul de lucru să fie mai scurt, motivând că astfel oamenii din clasa mijlocie vor putea să se pregătească mai bine pentru slujba religioasă de duminică. În mai 1887, în statul New York, a fost promulgată o lege prin care sâmbata era declarată zi cu program de lucru scurt. Totuşi, prevederea se aplica doar bancherilor şi funcţionarilor publici. În lunile ce au urmat, membrii Thirteen Club au continuat să facă lobby pentru ca şi muncitorii să se poată bucura de după-amiaza de sâmbăta, la fel ca restul lumii.

Cu toate acestea, obţinerea unei sâmbete pe jumătate liberă nu reprezenta, de fapt, ţelul celor de la Thirteen Club. Ei doreau ca sâmbata să devină, oficial, o zi în care nu se munceşte pentru ca vinerea să fie ultima zi de muncă din săptămână. În acest fel, oamenii s-ar fi bucurat de venirea zilei de vineri şi ar fi uitat superstiţia atribuită acestei zile.

VINERI 13

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, cea de-a treisprezecea zi a oricărei luni era considerată ca aducătoare de ghinion. Vineri 13, însă, începe să fie percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii: numărul 13 şi ziua de vineri.

O dovadă a faptului că, până în secolul XX, aceste două superstiţii nu erau văzute ca un întreg, pe lângă virgula care se punea între „vineri” şi „13” în toate calendarele, este faptul că membrii Clubului nu au menţionat nimic despre acest fenomen.

Conform dicţionarului de superstiţii, prima referire la VINERI 13 ca superstiţie independentă a fost făcută în 1913 în Notes and Queries, unde era menţionat „ghinionul adus de vineri 13”. Alte surse susţin că primul text care menţionează de ziua de vineri 13 ca superstiţie „combinată” este bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards.

În ciuda faptului că nimeni nu ştie exact momentul în care s-a produs acest fenomen de combinare a celor două superstiţii, majoritatea studiilor arată că „vineri 13” este o superstiţie a secolului XX, iar folcloriştii sunt de acord cu această idee. Cert este că, până în 1908, „vineri 13” pătrunsese în mentalul colectiv, dovadă fiind un articol din New York Times din 4 martie în care autorul nota: „Vineri 13 nu îl sperie pe Senatorul Own”.

Unii specialişti sunt de părere că „vinovat” pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi „regele cuprului”. Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat „Vineri, treisprezece”. Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

 

VINERI 13 ŞI Clubul Treisprezece

În 1882, veteranul Războiului Civil, căpitanul William Fowler şi-a propus să demonstreze că superstiţia legată de numărul 13 nu are nicio valoare. El însuşi a avut o legătură intensă cu acest număr, luând parte la 13 bătălii majore, fiind trecut în rezervă pe 13 august 1863 şi cumpărându-şi o casă la 13 luni după aceasta.

Fascinaţia lui pentru numărul 13 (şi pentru superstiţiile despre ghinion, în general) s-a concretizat într-o întâlnire a 169 bărbaţi (13 x 13) într-o zi de vineri 13, la ora 19:13. Pentru a ajunge la cele 13 mese, invitaţii au trecut pe sub o scară şi au vărsat sare pe jos. Toate cuţitele au fost aşezate pe farfurii sub forna unui X, iar invitaţii au cinat sub un banner roşu pe care scria „Morituri Te Salutamus” (noi, cei care vor muri, te salutăm).

Astfel de întâlniri au avut loc anual şi de fiecare dată membrii clubului spărgeau oglinzi, vărsau sare şi dădeau cuţite din mână în mână sau aprindeau câte o lumânare pentru fiecare membru de la masă, aşteptând să vadă care se va stinge prima şi să afle astfel care dintre persoane ar urma să moara în acel an.

Printre membrii clubului s-au numărat şi guvernatori, senatori, judecători şi chiar 5 preşedinţi: Chester Arthur, Grover Cleveland, Benjamin Harrison, William McKinley şi Theodore Roosevelt.

Deşi scopul Clubului Treisprezece a fost acela de a educa oamenii cu privire la inutilitatea superstiţiilor, gruparea a fost aspru criticată de o parte a societăţii.


VINERI 13: 13 SUPERSTIŢII PENTRU ZIUA DE VINERI 13

 

  1. Dacă un copil să naşte într-o zi de vineri 13, nu va avea noroc niciodată.
  2. Un om născut într-o zi de vineri 13 va muri tânăr.
  3. Un copil născut într-o zi de vineri 13 va avea mereu ghinion, dar o parte din această nefericire va fi înlăturată dacă ziua naşterii lui va fi tăinuită.
  4. Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc decât după ce toţi cei care îi ştiu adevărata dată a naşterii vor muri.
  5. Un copil născut într-o zi de vineri 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopţii de un fermier saşiu. Dacă copilul va pierde piciorul de iepure, va muri.
  6. Dacă o femeie îşi serbează ziua într-o zi de vineri 13, în mai puţin de un an se va căsători şi va avea un copil.
  7. Este de rău augur să te căsătoreşti într-o zi de vineri 13.
  8. Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de vineri 13, atunci persoana în cauză va fi condamnată la moarte.
  9. Cine iese din casă în noaptea de vineri 13 va avea convulsii.
  10. Dacă 13 persoane stau la o masă pe data de vineri 13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
  11. Nu purta negru în ziua de vineri 13, sau în scurt timp vei purta doliu.
  12. Nu te tunde în ziua de vineri 13, sau cineva din familia ta va muri.
  13. Nu te muta în casă nouă într-o zi de vineri 13, vei avea ghinion.

VINERI 13 este o dată care le dă fiori superstiţioşilor, iar unele persoane îşi iau măsuri suplimentare de precauţie într-o astfel de zi. Se întâmplă pentru a doua oară să avem o astfel de zi în 2012, anul acesta fiind dealtfel unul dintre puţinii cu trei astfel de zile (în ianuarie, aprilie şi iulie). De-a lungul vremii, evenimentele nu au ţinut seama de data din calendar, astfel că site-ul listverse.com a putut face o listă a faptelor mai puţin ştiute care s-au petrecut într-o zi de vineri 13:

10. Black Sabbath şi-a lansat primul album (1970)

Se întâmpla pe 13 februarie, iar producţia s-a dovedit de un real succes. A stat mai bine de un an în topul Billboard şi a primit Discul de Platină în Marea Britanie şi SUA.

9. Justiţia SUA permite cenzura în şcoli (1988)

În urma unui proces, pe 13 ianuarie, Curtea Supremă a SUA dă putere administraţiilor şcolilor să cenzureze ziarele scoase de elevi. Motivul invocat de profesori era legat de subiectele de cancan abordate, dar şi articole referitoare la sarcina adolescentelor sau divorţ.

8. Exploziile din canalizare, la Louisville (1981)

Pe 13 februarie, oraşul Louisville (Kentucky), părea că este ţinta unui atac venit din subteran. O serie de explozii în sistemul de canalizare al oraşului a distrus aproape 4 km de străzi. Nu au existat victime, dar prejudiciul a fost imens. Totul s-a declanşat când o scânteie a căzut în sitemul de canalizare şi a determinat aprinderea vaporilor deveniţi inflamabili, o dată cu deversări ilegale făcute de o firmă de prelucrare a soia.

7. Programul US Delta are un început prost (1960)

În bătălia cu URSS, pentru cucerirea spaţiului, americanii lansează pe 13 mai, la Cape Canaveral, prima rachetă Delta în spaţiu. Ea trebuia să lanseze primul satelit de comunicaţii, numit Echo, numai că acesta nu a jauns niciodată pe orbita prevăzută. Viaţa sa a fost de doar câteva luni.

6. Prăbuşirea Royal Plaza Hotel, din Thailanda (1993)

Dezastrul produs pe 13 august, în oraşul Nakhon Ratchasima, a dus la moartea a 137 de persoane şi rănirea a 227. În hotel se ţineau mai multe conferinţe când, la ora 10:10, clădirea s-a prăbuşit brusc şi rapid, în doar 10 secunde. Cauzele se regăsesc în renovările şi lucrările fără autorizaţie executate trei ani mai devreme, astfel că inginerul care a proiectat etajele suplimentare a fost arestat.

5. Incendiu la cinema Uphaar (1997)

Tragedia s-a produs pe 13 iunie, la New Dehli, şi s-a soldat cu 59 de morţi şi 103 răniţi. Cauzele sunt scurgerile de ulei de la un transformator aflat în parcare, astfel că în jurul orei 17:00 focul s-a extins la întreaga structură de cinci etaje.

4. Jim “Catfish” Hunter devine jucător liber (1974)

A fost un precedent consemnat pe 13 decembrie, el câştigând un proces împotriva patronului echipei de baseball Kansas City-Oakland Athletics, care nu i-a efectuat plăţile către fondul de asigurare, cum era stipulat în contract. Până la acest proces, sportivii erau practic la cheremul patronilor. El a fost primul jucător declarat liber, din istoria baseball-ului.

3. Apariţia de la Fatima (1917)

Minunea apriţiei Fecioarei Maria la Fatima (Portugalia) a fost consemnată pe 17 mai. Trei copii, Lucia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto au declarat că au văzut „o femeie îmbrăcată în alb, mai strălucitoare decât soarele. În total s-au consemnat şase apariţii, în perioada 13 mai – 13 octombrie 1917.

2. Alfred Packer este condamnat pentru canibalism (1883)

Pe 13 aprilie el era condamnat la moarte pentru uciderea şi mâncarea a cinci persoane. El este unul dintre cei doi americani condamnaţi vreodată pentru canibalism. Mai târziu, crima lui a fost redusă la omor prin imprudenţă şi a fost condamnat la 40 de ani de închisoare. A fost eliberat condiţionat în 1901 şi a murit în 1907.

1. Planeta, în pericol (2029)

Apophis un asteroid numit astfel după un zeu egiptean al răului, se va apropia vineri, 13 aprilie 2029, la doar 30.000 km de pământ, astfel că el poate fi văzut şi ziua. oamenii de ştiinţă spun că dacă el intră pe o traiectorie cunoscută sub numele de „gaura cheii”, atunci este sigur că la următoarea apropiere de Terra, în 2036, va lovi planeta. Impactul ar fi major, echivalent cu 100.000 de bombe nucleare. 

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)