Tăriceanu a fost întrebat ce le spune liderilor ALDE aflaţi la Bucureşti care sunt puşi în situaţia de a răspunde unor întrebări incomode legate de primirea lui George Becali în PNL, europarlamentar care a avut mai multe declaraţii rasiste sau xenofobe.
„Am spus asistenţei la lansarea cărţii lui Guy Verhofstadt că mă bucur să particip la un astfel de eveniment, pentru că în ceea ce cred eu rămân să fie valorile, principiile, ideile. Şi eu cred că lumea aceasta a fost pusă în mişcare întotdeauna de oamenii, de intelectuali. Adică să manipuleze ideile, nu oile. De aceea, astăzi mă găsesc aici şi nu mă găsesc în altă parte”, a spus Tăriceanu.
La evenimentul de marţi dimineaţă figura în programul oficial participarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu şi a ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, care însă au lipsit.
„Am avut astăzi o temă extraordinar de interesantă, nu numai pentru noi, cei care suntem astăzi politicieni şi decidenţi poate, ci şi pentru cetăţeni, şi anume ieşirea din criză. Această criză care, iată, durează de patru ani şi care pare să nu se mai termine”, a mai susţinut Tăriceanu.
În momentul în care i s-a zis că se pare că George Becali ştie să manipuleze şi oamenii, nu numai oile, Tăriceanu a răspun: „Mă rog, poate pe unii da”.
„Aşa, ca să glumesc, sunt un om politic de altă factură, poate sunt demodat, eu rămân să cred în ceea ce e normal să adune oamenii împreună: valori, principii şi idei„, a mai afirmat liderul deputaţilor PNL.
Coaliţia Antidiscriminare din România le-a adresat un apel politic liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu în care le cere să reanalizeze oportunitatea candidaturii la parlamentare a lui George Becali din partea USL, apreciind că acesta este un „politician misogin, homofob şi rasist”.
Conducerea PNL a decis luni începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de Gigi Becali şi cu PNŢCD-aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.
El a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL, pentru a candida.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga.