Simona Gherghe era acasă, cu mezinul Vlad, când a primit un telefon care a tulburat-o. Educatoarea Anei a sunat să anunțe că fetița plâge puternic și nu o poate împăca deloc. Simona Gherghe a apelat-o video pe educatoare și a încercat să o liniștească pe cea mică, însă fără prea mare succes. Așa că s-a îmbrăcat rapid și a pornit spre grădiniță.
Simona Gherghe, momentul adevărului. Motivele pentru care a plecat de la Acces Direct
„Ana mea este în a doua zi de grădiniţă, l-am lăsat pe Vlad acasă, şi sunt în faţa grădiniţei, pentru că avem următoarea situaţie: a cam plâns astăzi. Diana, educatoarea, a cam reuşit acum să o liniştească, ceva mai devreme plângea foartea tare. Am sunat-o video şi i-am spus că o să vină mama să o ia, a reuşit să se liniştească, acum sunt în expectativă, să vedem dacă intru să o iau sau dacă aştept şi o să fie ok. Nu vreţi să ştiţi ce în sufletul meu. Toate prietenele care au trecut prin asta mi-au spus să fiu tare, să rezist, pentru că aşa este în primele zile. Ieri a fost super bine, n-a plâns deloc, a stat până la ora 1, de la 9 şi jumătate”, a scris Simona Gherghe.