Turcan a declarat sâmbătă la “Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est”, care a avut loc la Casa de Cultură din Constanţa, că preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii au reprezentat în ultimii ani rezistenţa împotriva politicii nocive a PSD.
“Klaus Iohannis este un preşedinte bun şi eficient, Klaus Iohannis este un preşedinte care a asigurat în ultima perioadă acea ancoră de stabilitate pentru România în condiţiile în care reprezentanţii PSD în Parlament şi în guvern au atacat fundamentele democraţiei, au atacat românii de rând, au atacat instituţiile şi partenerii externi ai României. De aproape trei ani de zile cred că am putea să spunem fără nici o reţinere că preşedintele Klaus Iohannis şi Partidul Naţional Liberal au reprezentat rezistenţa împotriva politicii nocive a PSD”, a afirmat Turcan.
Ea a mai spus că în aceste zile au loc ultimele zvâcniri ale guvernării PSD şi că social-democraţii au ajuns să fure până şi miniştrii pentru a rezista o zi în plus la guvernare.
“Vă amintiţi cum ingenuu spunea doamna Viorica Dăncilă că şi-a propus să reducă democraţia. Aproape că i-ar fi reuşit dacă nu ar fi fost Klaus Johannis şi Partidul Naţional Liberal. Zilele acestea asistăm la ultimele zvâcniri ale guvernării PSD pe cale de dispariţie. După ce au secătuit ţara de aproape toate resursele, au ajuns să fure până şi miniştrii ca să mai reziste o zi în plus la guvernare”, a explicat liderul deputaţilor liberali. Raluca Turcan a precizat că social-democraţii au dat legi în favoarea corupţilor şi au împovărat traiul românilor cu costuri uriaşe.
“Nu doar că au dat legi în favoarea corupţilor, dar au pus în libertate 19.000 de infractori periculoşi, care ameninţă zilnic siguranţa noastră, a tuturor şi a copiilor noştri. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, trei ani de zile au apăsat traiul românilor cu povara unor costuri uriaşe, trei ani de zile am fost campioni în Uniunea Europeană la creşterea preţurilor, nu le-a păsat nicio secundă că în şcolile din România se învaţă în condiţii insalubre, că deciziile se iau după ureche şi că au ajuns copiii să facă autostopul în condiţii de nesiguranţă. Nu le-a păsat co în spitale oamenii mor cu zile, şi-au pus acoliţii şi clientela pe funcţii politice înalte plătiţi cu salarii într-o lună cât un român de rând într-un singur an”, a mai declarat Turcan.
Ea a afirmat nu doar că PSD va trebui dat jos de la guvernare, dar va trebui distrus sistemul pe care social-democraţii l-au instituit în România.
“Am convingerea că la vot această batjocură la adresa românului de rând va fi oprită şi nu doar că va trebui să îi dăm jos de la guvernare, acum cu moţiunea de cenzură, dar va trebui să distrugem sistemul pe care l-au instituit în România pentru că indiferent de liderul pe care l-au avut, crezul lor a fost acelaşi, şi anume odată cocoţaţi pe funcţii să obţină tot, să le aparţină România, să le aparţină România noastră, a celor care împărţim aceleaşi valori şi care vrem să ne facem planuri în ţara noastră”, a transmis Raluca Turcan liberalilor prezenţi la Constanţa.