Preşedinţia a sesizat CNA pentru acuzaţii defăimătoare despre Băsescu din emisiunile Antena 3

Administraţia Prezidenţială a transmis CNA mai multe sesizări conform cărora, în cadrul mai multor emisiuni de la Antena 3, au fost lansate "acuzaţii defăimătoare şi neadevărate" la adresa lui Traian Băsescu, care ar fi efectuat o vizită secretă la Riad pe 3 august 2005.
Romania TV
16 oct. 2012, 13:43
Preşedinţia a sesizat CNA pentru acuzaţii defăimătoare despre Băsescu din emisiunile Antena 3

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) analizează în şedinţa de marţi mai multe emisiuni ale postului Antena 3, respectiv „Exces de putere”, „Sinteza zilei”, „Subiectiv”, „Ştiri”, difuzate pe 8, 9, 10, 11, 18 şi 19 septembrie. În urma difuzării acestor emisiuni, CNA a primit trei sesizări de la Administraţia Prezidenţială. La şedinţa CNA de marţi participă şi Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

Astfel, într-o reclamaţie transmisă CNA pe 10 septembrie de către Administraţia Prezidenţială, Consiliul a fost sesizat cu privire la emisiunea „Exces de putere” difuzată de Antena 3 pe 8 septembrie, începând cu ora 18.50.

„În cadrul emisiunii, au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi a Administraţiei Prezidenţiale, potrivit cărora domnul preşedinte ar fi efectuat sau ar fi urmat să efectueze o vizită secretă la Riad (capitala Arabiei Saudite), în data de 3 august 2005, cu o aeronavă bănuită a fi implicată în trafic de arme”, se spune în sesizarea transmisă CNA.
În sesizare sunt reproduse câteva din aceste „acuzaţii defăimătoare şi neadevărate” făcute de Oana Stancu, moderatorul emisiunii: „Veţi vedea de acum încolo, până la sfârşitul emisiunii, documente şi mărturii în legătură cu consecinţele acestui zbor, pentru că nu este o plimbare, nu e o chestiune de vacanţă. Veţi vedea cine e compania care a efectuat zborul şi de ce se ajunge să se facă o legătură între preşedintele României şi unul dintre cei mai vânaţi oameni de pe planetă, un traficant de arme”, dar şi de Sorin Roşca Stănescu – „Domnul Traian Băsescu l-a cunoscut pe acest Viktor Bout, care a fost ofiţer al Serviciilor Secrete Sovietice şi s-a ocupat, sub Uniunea Sovietică, de comerţ şi trafic de arme, dar pentru, în folosul Uniunii Sovietice, în zone supuse embargoului, şi după aia a făcut-o în mod particular. Deci, s-a cunoscut cu domnul Traian Băsescu la Anvers, şi nu oriunde la Anvers, domnul Traian Băsescu era şeful Agenţiei noastre, Viktor Bout era şeful Agenţiei sovietice. Erau vecini, lipite erau clădirile”.

În sesizare se face referire şi la declaraţii făcute de Mugur Ciuvică: „Un zbor extraordinar de dubios, organizat de Traian Băsescu în scopuri necunoscute, cu o firmă extrem de dubioasă, legată de cel mai important traficant de arme din secolul acesta şi pentru care mă gândeam, în ţara doamnei Merkel, preşedintele şi-ar fi dat demisia imediat…”.

În sesizare se menţionează că în dimineaţa zilei de sâmbătă, 8 septembrie, Oana Stancu a transmis o solicitare de informare, adresată direct preşedintelui Traian Băsescu, în care i se adresau mai multe întrebări legate de vizita domniei sale la Riad, în 3 august 2005.

„În solicitare se cerea un răspuns în cursul aceleiaşi zile, dat fiind că emisiunea în care urma să se discute acest subiect avea ora de începere a difuzării 18.50; fiind o zi nelucrătoare, solicitarea transmisă pe mail nu a fost accesată decât după ce, la ora 14.38, realizatoarea emisiunii, doamna Oana Stancu, a transmis un SMS purtătorului de cuvânt al domnului preşedinte, domnul Bogdan Oprea, în care se solicita de urgenţă răspuns la solicitare”, se spune în sesizare, precizându-se că Bogdan Oprea i-a dat un răspuns prompt telefonic realizatoarei Oana Stancu. „(…) şi anume că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a efectuat nicio vizită în Regatul Arabiei Saudite, nici la data menţionată în solicitare, nici altcândva, în timpul mandatelor sale de şef al statului, ceea ce făcea ca obiectul acuzaţiilor să nu mai existe”.

Cu toate acestea, potrivit sesizării, „acuzaţiile defăimătoare şi neadevărate au fost difuzate în timpul emisiunii, ceea ce a obligat Administraţia Prezidenţială să transmită, chiar în timpul difuzării emisiunii, un comunicat de presă în care aceste informaţii erau dezminţite din nou”.

Totodată, în sesizare, Administraţia Prezidenţială solicită CNA să sancţioneze Antena 3 şi să oblige televiziunea să prezinte dreptul la replică al Preşedinţiei „în aceleaşi condiţii cu ale emisiunii în cauză”.

Într-o altă reclamaţie transmisă CNA pe 13 septembrie, Administraţia Prezidenţială a sesizat Consiliul cu privire la emisiunea „Sinteza zilei”, ediţiile din 10 septembrie şi 11 septembrie 2012, difuzate de Antena 3, începând cu ora 21.30.

„În cadrul celor două ediţii ale emisiunii au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi a Administraţiei Prezidenţiale, potrivit cărora domnul Preşedinte ar fi efectuat sau ar fi urmat să efectueze o vizită secretă la Riad (Regatul Arabiei Saudite) în data de 3 august 2005 cu o aeronavă bănuită a fi implicată în trafic de arme”, se spune în reclamaţia Administraţiei Prezidenţiale, cerându-se totodată sancţionarea postului Antena 3.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială a transmis CNA o altă reclamaţie pe 21 septembrie, în care a sesizat din nou Consiliul cu privire la „afirmaţiile acuzatoare” la adresa preşedintelui Traian Băsescu, formulate la Antena 3.

„Astfel, afirmaţiile acuzatoare au fost difuzate marţi, 18 septembrie 2012, în emisiunea «Subiectiv», începând cu ora 20.30 şi redifuzate pe tot parcursul zilei următoare în mai multe jurnale de ştiri. Solicitarea unui punct de vedere al domnului preşedinte Traian Băsescu din partea postului TV Antena 3 legat de aceste acuzaţii a fost făcută abia după mai multe difuzări ale afirmaţiilor acuzatoare, făcute de domnul Ştefan Mihuţ despre activitatea şefului statului pe vremea când era comandant al navei Argeşul, din perioada în care a lucrat la Anvers (Belgia)”, se spune în sesizare, precizându-se că această solicitare a fost adresată Administraţiei Prezidenţiale în 19 septembrie.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vedetă mare din Las Fierbinți, în fața instanței din cauza drogurilor. Decizia judecătorilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători