Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui Marius Caraşol diplomele de studii în original

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor din presă că şi-ar fi falsificat CV-ul.
Filip Stan
18 sept. 2019, 14:21
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui Marius Caraşol diplomele de studii în original

„Ca urmare a informaţiilor publicate în presa referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti pentru validarea autenticităţii acestora”, precizează reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, în măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

Mai multe publicaţii au relatat că Marius Caraşol şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.

Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță o săptămână de vis pentru aceste zodii. Schimbări benefice, dar și răsturnări de situație pentru ele
Capital.ro
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Playtech.ro
Test de atenție pentru cei cu ochi ageri de vultur. Găsește banana ascunsă din imagine în doar 7 secunde
DailyBusiness
Lovitură cruntă din partea BNR! Cresc ratele românilor
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Românii care trebuie să-și verifice cardurile. Se dau banii de la stat
Ego.ro
Ținuta de mii de euro pe care Carmen Iohannis a purtat-o la Jocurile Olimpice de la Paris. Poșeta de designer a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a făcut apariția Sandra, într-un minuscul costum de baie!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de vijelii puternice, până marți noapte! Cele 13 județe în care se vor resimți fenomenele meteo severe
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident vascular cerebral
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
INSP avertizează asupra pericolului virusului West Nile transmis prin înțepătura de țânțar
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!