UPDATE: Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) a decis atenţionarea prin sistemul RO-Alert a conducătorilor auto care se deplasează pe DN 14 Sighişoara-Mediaş, în urma declanşării incendiului de la groapa de gunoi din municipiu, a informat, vineri, prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa.
„Având în vedere situaţia creată la groapa de gunoi din municipiul Sighişoara, am dispus, în cursul acestei dimineţi, convocarea Comitetului local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Sighişoara. De asemenea, i-am solicitat inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş să se deplaseze la faţa locului pentru coordonarea intervenţiei. Intervin mai multe autospeciale, cisterne cu care se transportă apă şi, în funcţie de evoluţia incendiului, vom suplimenta şi forţele de intervenţie”, a spus Mircea Duşa.
Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, la locul incendiului, care se manifestă pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi la aproximativ 10 metri adâncime, intervin cinci autospeciale de stingere, o cisternă cu apă de la Aquaserv, două buldoexcavatoare şi 30 angajaţi ai ISU.
Ştirea iniţială:
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, incendiul la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara are loc la o adâncime de circa 15-20 de metri.
Detaşamentul de Pompieri Sighişoara intervine cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului.
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş a anunţat că la faţa locului de deplasează echipa de intervenţie pentru a evalua situaţia din punct de vedere a afectării calităţii aerului.
Groapa de gunoi a municipiului Sighişoara se află în afara localităţii, în apropiere de DN 14 Sighişoara-Mediaş şi de Drumul European 60.