Boeing plăteşte famillilor victimelor din accidentele avioanelor 737 Max câte 144.500 de dolari

Cei care au pierdut rude în două accidente fatale ale unor aeronave Boeing 737 MAX vor primi fiecare aproximativ 144.500 de dolari din partea companiei.
Iulian Tudor
24 sept. 2019, 05:53
Boeing plăteşte famillilor victimelor din accidentele avioanelor 737 Max câte 144.500 de dolari

Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 de milioane de dolari, anunţat de Boeing în luna iulie, scrie news.ro.

Fondul a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de 2020.

Avocaţii familiilor victimelor, dintre care multe au dat Boeing în judecată, au respins fondul drept un artificiu de publicitate.

„144.000 de dolari nici măcar nu se apropie de a compensa niciuna dintre familiile noastre sau oricare altă familie. Nu este o sumă care să mulţumească familiile. Familiile vor răspunsuri”, a declarat Nomaan Husain, un avocat din Texas care reprezintă 15 dintre familii”.

Aeronavele 737 Max sunt consemnate la sol din luna martie, iar investigatorii evaluează siguranţa acestora, în urma accidentelor fatale din Indonezia şi Etiopia, în care peste 340 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În luna iulie, Boeing a alocat 100 de milioane de dolari familiilor şi comunităţilor afectate de prăbuşiri, scrie news.ro.

Ulterior, compania a anunţat că jumătate din această sumă va fi rezervată pentru plăţi directe către familii, iar cealaltă jumătate pentru programe de educaţie şi de dezvoltare destinate comunităţilor afectate.

Robert A Clifford, avocatul coordonator care reprezintă Ethiopian Airlines în litigiul referitor la prăbuşirea zborului 302, a anunţat că lipsa detaliilor la momentul anunţului iniţial sugerează că Boeing l-a considerat în primul rând un mijloc prin care să distragă atenţia de la problemele de siguranţă.

Membrii familiilor, dintre care mulţi ar dori ridicarea unor monumente, continuă să întrebe cum intenţionează compania să cheltuiască restul de 50 de milioane de dolari, a adăugat acesta.

„Unul dintre lucrurile cele mai dificile într-un astfel de dezastru este că familiile nu primesc nimic înapoi”, a spus Clifford.

Directorul general al Boeing, Dennis Muilenberg, a apreciat într-un comunicat că crearea acestui fond pentru compensarea familiilor este”un pas important” în eforturile companiei de a ajuta rudele oamenilor care au murit în prăbuşirea avioanelor Boeing 737 Max 8.

Participarea la acest fond este voluntară.

Famillile care solicită să fie despăgubite prin acest fond nu vor fi obligate să renunţe la dreptul de a intenta procese separate împotriva Boeing, a declarat Kenneth R Feinberg, administrator la fondul de asistenţă financiară, care a coordonat distribuirea banilor pentru victimele atentatelor de la 11 septembrie, printre alte fonduri.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Ion a murit în Italia, fără ca familia să știe. Anunțul disperat, postat pe o rețea socială pentru repatrierea lui: „Nu știm cum să dăm de familia lui”
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Depozitele de gaze din România scad rapid sub pragul de 60%
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!