Bunicul Luizei a încercat să îşi dea foc. IGPR a suspendat mandatul după intervenţia a doi miniştri VIDEO

Mai mulţi poliţişti s-au prezentat, vineri după-amiază, la locuinţa mamei Luizei Melencu. Monica Melencu urma să fie adusă la DIICOT Craiova pentru a da probe biologice. Femeia a leşinat în momentul în care jandarmii au încercat să o ia cu forţa şi a fost solicitată o ambulanţă. Bunicul Luizei a încercat să îşi dea foc, ambii fiind transportaţi la spital, astfel că mandatul, conform legii, a fost suspendat.
Iulian Tudor
27 sept. 2019, 12:52
Bunicul Luizei a încercat să îşi dea foc. IGPR a suspendat mandatul după intervenţia a doi miniştri VIDEO

UPDATE: Mandatul este suspendat după problemele de sănătate ale familiei Melencu. Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că mandatul de aduce emis de Tribunalul Bucureşti pe numele mamei Luizei Melencu, la cererea DIICOT Craiova, nu poate fi pus în executare, din cauza problemelor medicale ale femeii.

„Referitor la punerea în aplicare a mandatului de aducere pe numele doamnei Melencu vă comunicăm că, în urma concluziilor medicale preliminare, poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au întocmit un proces verbal în care s-a consemnat faptul că mandatul nu poate fi pus în executare, conform art. 266 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală”, transmite IGPR.

Potrivit textului de lege citat de IGPR, „dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată”. 

UPDATE: Bunicul și mama Luizei vor rămâne internați. Medicii de la Craiova, acolo unde cei doi au ajuns cu o ambulanță SMURD de victime multiple, au decis ca aceștia să rămână în spital până dimineață.

„Prezintă dureri anginoase, bătrânul a primit medicamente pentru scăderea tensiunii. În urma rezultatelor de laborator, vom stabili dacă vor necesita o perioadă mai lungă de spitalizare. 

Amândoi sunt epuizați fizic și psihic. Există riscul la bătrân a unor complicații prin inhalarea vaporilor de benzină, pentru că am înțeles că a âncercat să se incendieze”, a declarat unul dintre medicii SMURD de la spitalul din Craiova.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Interne a transmis, vineri seară, că poliţiştii şi jandarmii au fost trimişi să o aducă la sediul DIICOT pe mama Luizei Melencu, iar operaţiunea trebuie să se desfăşoare „respectând legea, dar fără a leza drepturile persoanei pe numele căreia a fost emis mandatul de aducere”.

”Astăzi, 27 septembrie, Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, la solicitarea DIICOT, a emis un mandat de aducere pe numele unei femei din judeţul Dolj. În mandat, magistraţii au dispus Poliţiei şi Jandarmeriei să aducă la sediul DIICOT o persoană, inclusiv prin pătrunderea în domiciliul acesteia, pentru a fi ascultată într-o cauză penală şi pentru prelevarea de probe biologice. Având în vedere evoluţia situaţiei, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Inspectorului General al Poliţiei Române să ia toate măsurile pentru a pune în aplicare dispoziţia instanţei, respectând legea, dar fără a leza drepturile persoanei pe numele căreia a fost emis mandatul de aducere”, a transmis, vineri seară, Ministerul Afacerilor Interne, printr-un comunicat.

Conducerea MAI a dispus Inspectorului General al Poliţiei Române ca datele privind evoluţia situaţiei de fapt să fie comunicate public, în dinamică.

UPDATE: Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat că nu a știut nimic despre acțiunea DIICOT privind mandatul de aducere a mamei Luizei și i-a cerut șefului Direcției, Felix Bănilă, să acționeze „cu respect față de lege”

„Cum am aflat, am vorbit urgent cu șeful DIICOT, l-am rugat să iasă public să explice și să acționeze cu respect față de lege, dar și față de suferința acestor oameni”, a declarat Ana Birchall


UPDATE: Bunicul Luizei Melencu şi-a turnat benzină pe el şi a încercat să îşi dea foc. Bărbatul a fost oprit în ultimul moment de jandarmii prezenţi în curtea familiei.

UPDATE: Inspectoratul General al Poliţiei Române reacţionează oficial în legătură cu mandatul de aducere emis pe numele Monicăi Melencu.

„Mandatul de aducere pe care il pun in executare colegii de la Dolj este eliberat de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala. Politistii si jandarmii actioneaza in baza articolului 266 Cod Procedură Penală”, transmite IGPR.

„(1) Mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de ordine publică. Persoana căreia i se încredinţează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis şi îi solicită să o însoţească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoţească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere.

(2) În vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţa de judecată, organele prevăzute la alin. (1) pot pătrunde în locuinţa sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că se află cel căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat şi proporţional cu scopul urmărit.

(3) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată.”, se menţionează într-un comunicat al IGPR.

UPDATE: Ambulanţa chemată după ce Monica Melencu a leşinat a ajuns cu o întârziere de 30 de minute. Mama Luiza primeşte îngrijiri medicale pentru că a suferit o lipotimie.

UPDATE: Mama Luizei a leşinat. A fost chemată ambulanţa. Mai mulţi vecini au intrat în curtea familei Melencu, revoltaţi de decizia autorităţilor.

UPDATE: Jandarmii au intrat în curtea familiei Melencu si urmeaza ca mama fetei să fie luată pe sus, pentru că aceasta refuză să meargă de bunăvoie.

„Nu pleacă nicăieri. Noi nu suntem criminali, suntem parte vătămată din dosar. Pentru ce ne ia şi de ce ne ia. Nu am primit nicio informaţie, să ne dea detalii de ce suntem luaţi ca ultimii hoţi!”, a spus bunicul Luizei la România TV

Ştirea iniţială:

Mai mulţi poliţişti au ajuns, cu puţin timp în urmă, acasă la familia Luizei Melencu, pentru a o ridica pe mama fetei. Oamenii legii susţin că au mandat de aducere.

Mama Luizei a declarat la România TV că nu înţelege acţiunea poliţiştilor.

„Tot pe noi ne iau”, a spus, în lacrimi, mama fetei, la România TV.

Monica Melencu a fost amendată, joi, cu 5.000 de lei, din cauză că nu s-a prezentat la DIICOT pentru a oferi al doilea set de probe ADN. Într-o intervenţie la România TV, mama Luizei s-a arătat extrem de revoltată la adresa instituţiilor statului român.

Mama Luizei a anunţat în hohote de plâns când va da a doua probă ADN. DIICOT a amendat-o cu 5.000 de lei VIDEO

Mama Luizei se consideră intimidată şi nu mai are încredere în instituţiile statului. Într-o intervenţie la România TV, femeia a răbufnit: „Dincă mi-a luat fata, DIICOT îmi ia banii! Să mă ia şi pe mine Dincă, ca să pot să le plătesc banii procurorilor!„.

Monica Melencu a explicat şi de ce nu mai are încredere în instituţiile statului. „În şase luni, de când a dispărut Luiza, ce adevăr am aflat? Mi-e ruşine că trăiesc în România! Trei luni şi jumătate m-am dus la porţile DIICOT şi mi-au spus că n-au nicio pistă. Ce încredere să mai am eu în DIICOT? Nu mai am nicio întredere„, a spus Monica Melencu.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul în care tot mai mulți români au început să-și cumpere apartamente, mulțumiți de prețurile de aici: “Se extinde”
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Copil de 14 ani din Mehedinți a provocat un incendiu la școală după ce a fost lăsat repetent
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!