„Cred că în aceste zile au fost definitivate condiţiile pentru depunerea moţiunii de cenzură, în sensul stabilirii unui calendar între partenerii din Opoziţie, care susţin moţiunea iniţiată de PNL şi potrivit acestui calendar, cel mai probabil mâine va fi depusă moţiunea de cenzură”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PNL la RFI, potrivit News.ro.
Purtătorul de cuvânt al PNL se arată optimist că moţiunea de cenzură va trece.
”Noi întotdeauna am încercat să maximizăm şansele trecerii moţiunii de cenzură. De această dată, avem alături de noi şi alte formaţiuni politice, care anterior nu au susţinut demersul nostru, ceea ce face ca în acest moment succesul moţiunii de cenzură să fie unul destul de previzibil şi posibil, astfel încât să determine şi pe alţi parlamentari să susţină moţiunea noastră de cenzură. Cu alte cuvinte, o susţinere largă din partea mai multor formaţiuni politice este un element care cu siguranţă contează în convingerea parlamentarilor pentru a susţine această moţiune”, a mai explicat Ionel Dancă.
Ionel Dancă precizează că parlamentarii PNL vor vota la vedere moţiunea de cenzură.
”Aceasta este decizia PNL, vot la vedere şi este o decizie susţinută şi de ceilalţi parteneri ai noştri, care au semnat moţiunea de cenzură”, afirmă el. Conform Regulamentului Camerelor, votul la moţiuni este vot secret, cu bile.
Liberalul spune că PNL şi-ar dori alegeri parlamentare anticipate.
”Din punct de vedere procedural, se intră în faza consultărilor cu partidele politice, în vederea exprimării unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea unui Guvern. Din punctul nostru de vedere, al PNL, ceea ce ne dorim noi este forţarea alegerilor anticipate, pentru că în acest moment, configuraţia politică a Parlamentului nu mai este una legitimă, practic, avem un Parlament expirat din punct de vedere al legitimităţii politice şi cea mai bună soluţie ar fi întoarcerea la votul românilor”, declară Dancă.