Medicul legist Dan Mărculescu a explicat la România TV că ADN-ul mitocondrial nu va ajuta prea mult la lămurirea misterului din jurul dispariției Luizei.
„ADN-ul mitocondrial este inutil, se transmite pe linie maternă, dar invers. Doamna poate să mai aibă trei copii cu acelaşi ADN mitocondrial, bunica poate să mai aibă 50 de rude. Mitocondria se distruge odata cu celula. De unde au găsit mitocondria, este parte din celulă, este organism celula”, a declarat Dan Mărculescu, la România TV.
În plus, medicul susține că metoda folosită de FBI nu este omologată în România, astfel că va pica în instanță.
„Este neconcludent, metoda neomologată la noi. Dacă nu ai luat din os, cu ce compari? E contra naturii. Nu putem judeca un caz dupa metode neomologate, chiar daca sunt omologate în SUA”, a explicat medicul legist.
Mama Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a ajuns, luni, la sediul Institutului Naţional de Criminalistică pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN. Probele biologice au fost prelevate în faţa unui ofiţer din IGPR, apoi sigilate şi înmânate procurorului DIICOT. Noi probe biologice au fost prelevate la solicitarea unor specialiştii FBI după ce DIICOT le-a cerut să efectueze noi expertize pe lânge cele de la INML în cazul oaselor găsite de anchetatori în lizierea pădurii de lângă Caracal. La ieşire, mama Luizei a declarat că probele au fost date cu forţa.