După ce nu a dorit să se oprească pentru a răspunde la întrebările adresate de presă, Elena Băsescu a fost luată la întrebări de către reporterii care nu s-au lăsat descurajaţi de faptul că fiica preşedintelui îi ignora.
Reporter: Mergi să întâmpini acum un oaspete?
Elena Băsescu: Da.
Reporter: Pe cine?
Elena Băsescu: Numai puţin, aveţi grijă la scări!
Reporter: Dacă te-ai opri să stai puţin de vorbă cu noi, pe cuvânt de s-ar mai întâmpla chestia asta.
Elena Băsescu: Dar nu mi se întâmplă mie, vi se întâmplă dumneavoastră.
După ce i-a ignorat pe reporteri, mezina preşedintelui şi-a luat în serios rolul de gazdă, întâmpinând-o la sosire pe Evghenia Timoşenko.
Fiica fostului premier ucrainian a declarat că la întâlnirea cu Traian Băsescu va avea ocazia să discute şi să asculte sfaturile şi opiniile preşedintelui în legătură cu situaţia din Ucraina.
„O să avem o întâlnire şi o recepţie cu preşedintele Traian Băsescu în această după-amiază şi o să putem să discutăm şi să ascultăm sfaturile şi opiniile sale în legătură cu situaţia din Ucraina”, a precizat fiica Iuliei Timoşenko întrebată dacă Traian Băsescu i-a promis ajutor.
Preşedintele Traian Băsescu o va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Evghenia Timoşenko, fiica fostului prim-ministru din Ucraina, Iulia Timoşenko, condamnată anul trecut în ţara vecină la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.