Potrivit unor documente citate de canacan.ro, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a luat contact cu dosarul bărbatului a fost îngrozit de probele prezentate de procuror. Copila ar fi fost violată de la vârsta de 10 ani până la vârsta de 13 ani, în mod repetat, de către Bogdan Drăghici. Violurile s-ar fi succedat atât de des încât copila nici nu mai putea da amănunte precise sau indicatori de loc, timp şi decor, în timpul audierilor.
„Activitatea infracţională descrisă de minoră s-a desfăşurat pe o perioadă atât de lungă şi cu o asemenea frecvenţă şi intensitate, încât victima nu poate indica detaliat şi plasa în timp în mod exact fiecare eveniment, iar o relatare de o asemenea precizie nici nu i se poate pretinde în condiţiile date”, se arată în documente.
„Este greu de descris în cuvinte starea minorei din timpul audierii, însă aceasta poate fi observată prin vizionarea înregistrării (…) Minora este traumatizată, ruşinată, plânge, oftează, nu îşi găseşte cuvintele, pierde şirul ideilor atunci când este nevoită să rememoreze cele mai traumatizante evenimente şi este cuprinsă de un profund sentiment de vină, crezând că este responsabilă pentru cele petrecute”, mai precizează documetele.
Bogdan Drăghici, preşedintele Asociaţiei TATA, rămâne după gratii
Magistratul care a administrat dosarul este de-a dreptul indignat ceea ce a făcut bărbatul, despre care arată că şi-ar fi făcut o rutină din a-şi viola şi abuza sexual copila.
„Judecătorul are în vedere, în aprecierea pericolului social, modul în care a acţionat inculpatul, respectiv exercitarea de acte de agresiune sexuală şi acte de viol, care deveniseră o rutină…”, se mai arată în documentele citate.
Drăghici a fost reținut de polițiști în 20 august, fiind bănuit că ar fi violat și agresat sexual minori. Potrivit surselor din anchetă, printre victime ar fi fost şi fiica lui.
Plângerea ar fi fost depusă de mama fetiţei, iar faptele reclamate s-ar fi petrecut în perioada 2013 – 2016, începând când fetiţa avea 10 ani, au precizat surse citate de România TV.