Daniel Florea a anunţat burse pentru 500 de studenţi la deschiderea anului universitar în Sectorul 5

În debutul anului universitar 2019-2020, la festivitatea de deschidere, Primarul Daniel Florea a fost unul dintre invitații de onoare al studenților de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” și a celor de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ambele instituții de învățământ superior desfășurându-și activitatea pe raza Sectorului 5.
Romania TV
01 oct. 2019, 14:24
Daniel Florea a anunţat burse pentru 500 de studenţi la deschiderea anului universitar în Sectorul 5

În debutul anului universitar 2019-2020, la festivitatea de deschidere, Primarul Daniel Florea a fost unul dintre invitații de onoare al studenților de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” și a celor de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ambele instituții de învățământ superior desfășurându-și activitatea pe raza Sectorului 5.

Reamintim că, în premieră națională, Primarul Daniel Florea a inițiat programul #FAPTE: 5TUDENT 5 – PAȘI SPRE VIITOR, care are drept scop susținerea unui număr de 500 de studenți, locuitori ai Sectorului 5, prin instituirea de burse sociale, de merit și de excelență care să vină în ajutorul studenților și al părinților acestora. Bursele se acordă studenților care au domiciliul în Sectorul 5, care au minim media 8.50 și un venit sub salariul mediu pe membru de familie, condiția fiind să fie studenți la învățământul de zi, la forma de învățământ de stat, la buget.

De bursele oferite de Primăria Sectorului 5 vor beneficia și studenții care își definitivează studiile la masterat. Inițiativa Edilului Sectorului 5 vine în completarea proiectelor derulate în ultimii 3 ani, pentru încurajarea, susținerea și promovarea performanței în orice domeniu, atât în procesul de învățământ, cât și în plan social.

De asemenea, programul își propune să dezvolte relația dintre administrația publică locală și societatea civilă, fiind un factor de coeziune și stabilitate în comunitate.

 

 

 

 

Spynews
Emoții mari pentru Vlad Pascu! Zi decisivă pentru șoferul drogat care a produs accidentul de la 2 Mai
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Vacanța li s-a transformat într-un coșmar. Ce au putut să pățească niște turiști care au rezervat o cameră cu vedere la mare: ”Am fost înșelați”
Capital.ro
Mașinile interzise din 24 august. S-a decis în România: Interes național
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
NIMENI nu va pierde bani! Pensionarii vor primi deciziile săptămâna aceasta!
Adevarul
Românii nu au dreptul la o moarte demnă. Medic: Ne trebuie testament medical. Pacient: Dumnezeu ne-a dat viață, Dumnezeu ne-o ia
Spynews
Laura Cosoi, imagini emoționante postate cu părinții: „Am mai fi avut multe de povestit...”. Fiica cea mică, Aida, îi amintește de tatăl ei / FOTO
Spynews
Insula iubirii, 13 august 2024. Cornel, uimit de comportamentul Iustinei. Concurentul a avut nevoie de îngrijiri medicale la scurt timp după bonfire: „Am ajutat-o să fie o doamnă”
Evz.ro
Scandal în Familia Regală. Acuzații de agresiune pentru fiul prințesei Mette-Marit
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Un al treilea ADN, găsit pe trupul doctoriței ucise. Cu cine era Marina în cabinet?!
Cancan.ro
Mega bombă în sport! Ana Bărbosu riscă să piardă medalia din nou! Imaginile video care răstoarnă cazul cu Jordan Chiles, detalii șocante
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a rupt inima în două
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
Cutremurător! Au murit Dani și Dragoș! Sfârșit crunt pentru băieții de 18 ani
substantial.ro
Negocierile pentru o alianță AUR-SOS România pentru prezidențiale au eșuat printre scandaluri și acuzații
MediaFlux
RECALCULAREA PENSIILOR, FINALIZATĂ! Simona Bucura Oprescu a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...