Alexandru Cumpănașu a fost recent invitat în emisiunea Acces Direct și a prezentat informații uluitoare despre cazul crimelor de la Caracal. Potrivit acestuia, avocatul pe care l-a angajat a descoperit la dosarul lui Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal, declarația femeii care s-a prezentat ca fiind menajera inculpatului. În documentul scris chiar de ea, femeia a dezvăluit că avea misiunea de-a le aranja pe tinerele răpite, înainte ca acestea să fie duse în Italia.
Două luni a lucrat femeia respectivă ca menajeră în casa lui Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal. În tot acest timp, sarcina ei era să aranjeze tinerele înaintea ca acestea să fie luate de băiatul cel mare al lui Gheorghe Dincă și duse în Italia cu acte false.
„A avut două luni o menajeră. La dosar, există declaraţia acestei doamne, aşa se autointitulează. În primele săptămâni i-a fost luată o declaraţie în care spune aşa. Avocatul meu a consultat dosarul şi mi-a spus aceste lucruri: Am locuit cu Gheorghe Dincă două luni. Acesta se ocupa cu trafic de persoane. Eu aveam misiunea să le rujez, să le aranjez pentru ca după aceea, fiul său cel mare să le ia şi să le ducă în Italia cu acte false”, a dezvăluit Alexandru Cumpănaşu la „Acces Direct”.
Menajera lui Dincă, audiată de DIICOT, face lumină în cazul Caracal. Unde pot fi Luiza şi Alexandra
Concluzia finală este că nu se dorește să continue pe mai departe acest dosar privind investigarea traficului de persoane și cred că se dorește să încheie acest dosar doar pe infracțiunea de omor”, a declarat avocatul.
Alexandru Cumpănașu, unchiului Alexandrei, spune și el că există date clare despre traficul de persoane, numai că nu se ține cont nici măcar de declarațiile din dosar ale martorilor.