„ANAF atenționează contribuabilii cu privire la emailuri false transmise în numele Cabinetului președintelui ANAF.
Precizăm că, nu există vreo persoană cu numele Maria Voicu care să-și desfășoare activitatea la Cabinetul Președintelui.
Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideți aceste emailuri, iar dacă au fost deschise, să nu urmați pașii descriși în acestea: să nu apelați numărul de telefon afișat/recomandat sau să dați Reply la email.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a sesizat organele abilitate cu privire la aceasta situație, pentru continuarea cercetărilor și prevenirea unor potențiale fraude”, se arată într-un comunicat al ANAF.