Nouă români sunt anchetaţi în dosarul legat de reţea de prostituţie „cu activitate itinerantă” în mai multe localităţi, care funcţiona din octombrie 2017, arată luni un comunicat al Parchetului Jurisdicţiei Interregionale Specializate din Nancy (estul Franţei). Opt dintre suspecţi au fost arestaţi, iar unul este sub control judiciar.
Arestările au avut loc la Rouen, Besancon, Tours, Le Mans, Le Havre şi Mulhouse’, informează Agerpres.
„Proxeneţii proveneau din aceeaşi regiune din România şi îşi exploatau în special partenerele, împărţind veniturile”, arată procurorii.
Reţeaua publica pe internet anunţuri pentru întâlniri pentru prestaţii contra cost în locuinţe temporare sau hoteluri cu preţ redus, precizează comunicatul.