Roxana Wring, acuzată de CNSAS de colaborare cu Securitatea. Ea şi-a dat demisia din USR şi din Consiliul General

CNSAS s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul consilierului general USR Roxana Wring. Ea susține că a fost urmărită de Securitate, dar recunoaște că a avut și dosar de rețea. Roxana Wring și-a dat demisia din USR și din Consiliul General.
Iulian Tudor
09 oct. 2019, 18:53
Roxana Wring, acuzată de CNSAS de colaborare cu Securitatea. Ea şi-a dat demisia din USR şi din Consiliul General

”Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. g (primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali) – 1 persoană”, se arată într-un comunicat emis de CNSAS.

Roxana Wring, consilier general al Capitalei din partea USR, spune că nu a fost înștiințată de CNSAS și nici nu i s-a cerut vreo poziție în acest sens. Mai mult, ea susține că era și-a văzut dosarul de la CNSAS și că era urmărită de Securitate.

„CNSAS a cerut instanței să constate că aș fi colaborat cu Securitatea. Pentru mine este un șoc. Nu am fost informată despre acest lucru. Nu am fost invitată vreodată să dau vreo explicație sau vreo clarificare. Am aflat neoficial despre asta și pur și simplu nu îmi dau seama care este motivația acestei decizii”, a scris Roxana Wring pe Facebook.

Ea și-a prezentat biografia, arătând că a lucrat la ONT (Oficiul național de Turism), unde a întocmit rapoarte pe care le considera birocratice, iar la vârsta de 25 de ani a plecat din țară.

„Am plecat din România în 1980, la vârsta de 25 de ani. Imediat după terminarea facultății, la vârsta de 22 de ani, m-am angajat la ONT. Am lucrat acolo doi ani, între septembrie 1977 și noiembrie 1979. Am întocmit raportări și procese verbale pe care, la vârsta respectivă, le-am considerat a fi parte din birocrația stufoasă și inutilă a serviciului. Nu am semnat niciodată nimic în fața unui ofițer al Securității, despre care să știu că ocupă o astfel de funcție. Bănuiam că directorul ONT are legături cu Securitatea, dar niciodată nu am avut o certitudine în acest sens.

În 1979 m-am căsătorit cu un cetățean britanic și am solicitat acordul pentru a mă stabili împreună cu el în străinătate. După solicitări repetate, după ce mi s-a interzis să mai ghidez grupuri de turiști, după ce am fost nevoită să demisionez de la ONT, după o respingere nemotivată din partea statului și după un an de nopți nedormite, am primit acceptul de a părăsi România. Probabil că nu aș fi primit acest accept dacă nu traversam epoca în care Nicolae Ceaușescu încerca să mai păstreze aparențele în fața cancelariilor occidentale”, a mai scris Wring.

Roxana Wring afirmă că a refuzat să între în Partidul Comunist și că a fost urmărită de Securitate. Totuși, ea a aflat recent că are și dosar de rețea (întocmit celor care aveau relații de colaborare cu Securitatea).

„În anul al treilea de facultate mi s-a propus să intru în PCR. Eram o studentă cu rezultate bune și mi s-a sugerat că, dacă vreau o carieră academică, ar fi bine să depun o cerere de intrare în partid. Am refuzat. Am fost urmărită de Securitate încă înainte să lucrez la ONT. La terminarea facultății am dat concurs sa lucrez ca ghid pentru că era singura șansă de a fi în contact cu lumea occidentală. Era pentru mine o gură de oxigen, o fereastră spre normalitatea la care nu puteam spera măcar în România. Am fost urmărită de Securitate și când lucram la ONT și mai ales după ce am plecat din România.

Certitudinea că Securitatea era pe urmele mele am avut-o acum câteva luni când mi-am văzut dosarul de urmărire la CNSAS. Dosar serios, în două volume. Însă am fost surprinsă să văd că am și dosar de rețea. Tind să cred acum, după tot ce am trăit și am văzut, că era o practică a Securității de a-și da girul și de a-i ”încadra” birocratic pe toți cei care lucrau în ONT, probabil în special cei care lucrau cu turiști străini.

Dosarul l-am cerut în vara acestui an, tocmai pentru că apăruseră acuzații pe care le consideram aberante și pe care am vrut să le demontez. Nu am avut timp să consult dosarele în detaliu. Doar am văzut că am dosar de urmărire și dosar de rețea. Le-am cerut pe ambele în format electronic. Nu le-am primit nici până în ziua de astăzi. Am aflat că am șanse să le primesc spre finalul anului sau începutul celui viitor. Deci după ce începe procesul în instanță”, potrivit consilierului USR.

Roxana Wring acuză CNSAS că este o instituție politizată și că deciziile le iau oameni numiți politic, nu specialiști.

„Nu știu cum s-a luat decizia în CNSAS. Știu că această instituție este colorată politic, formată din oameni puși de partidele din Parlament, proporțional cu ponderea lor în Legislativ. CNSAS este condusă de un fost subaltern al lui Corneliu Vadim Tudor și, printre membri, se află un personaj trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei din 1990. Nici eu nu știam asta. Credeam că este o instituție în care decizia este luată de experți și de istorici, nu de oameni politici.

Din păcate, în CNSAS, adevărul se supune la vot. Iar majoritatea (cu aceeași coloratură ca și cea parlamentară) decide politic cum să interpreteze documentele. În cazul meu, această majoritate din CNSAS a votat că am colaborat cu Securitatea. Voi merge în instanță și voi aștepta sentința judecătorilor.

Evident, mă gândesc că este posibil ca această decizie să aibă o motivație politică. Pun cap la cap faptul că primele acuzații la adresa mea au fost lansate de Antena 3 și faptul că CNSAS este dominat de partide care își fac veacul la postul lui Dan Voiculescu. Nu exclud de asemenea ca dosarul meu să fie scos premeditat în plină campanie electorală tocmai pentru a lovi USR. Au încercat și la europarlamentare același lucru. Numai că nu le voi da satisfacție!”, mai scrie Roxan Wring.

Ea și-a anunțat demisia din USR și din Consiliul General al Capitalei.

„Am decis să demisionez din USR. Dacă această manevră a fost gândită în scop electoral, demisia este singura modalitate prin care o pot dejuca. Nu vreau ca votul din CNSAS să afecteze imaginea partidului și a colegilor mei. Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. Voi reveni în partid după o decizie definitivă și irevocabilă a Justiției, prin care să se arate că nu am făcut poliție politică.

Îmi pare rău dacă am dezamăgit pe cineva. Nu aș fi intrat în politică – și cu atât mai puțin în USR – dacă aș fi avut vreo clipă conștiința apăsată de faptele mele de dinaintea plecării din România. Nu am știut și nici nu am bănuit măcar că am dosar de rețea. Știam că am fost urmărită. De-asta nici nu am vrut să-mi cer dosarul până în acest an. Mi-a făcut pur și simplu rău fizic să văd cine erau cei care dădeau informații despre mine la Securitate. Aș fi preferat să nu fi aflat asta.

Și, uite-așa, Securitatea mai lovește o dată. Perfid și dureros, așa cum a făcut-o mereu”, și-a încheiat Roxana Wring scrisoarea.

USR: Dan Barna i-a cerut demisia Roxanei Wring

Și USR a anunțat demisia Roxanei Wring.

„Roxana Wring nu mai este de astăzi membru USR. Partidul nostru are criterii clare la admiterea membrilor şi nu acceptă foşti colaboratori ai Securităţii. 

La înscrierea în partid şi candidatura la alegerile locale, Roxana Wring a dat o declaraţie pe proprie răspundere în care a susţinut că nu a colaborat cu Securitatea sub nicio formă. 

Rezultatele verificării CNSAS nu au fost până în prezent comunicate conducerii USR. Astăzi, preşedintele Dan Barna i-a cerut demisia Roxanei Wring iar ea şi-a depus-o, astfel încât să nu afecteze imaginea partidului sau a colegilor.

Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. În partid, Roxana Wring şi-a dat demisia în urmă cu aproximativ o lună de zile de la conducerea USR Bucureşti şi din Biroul Municipal”, se arată într-un comunicat USR.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
10 + 1 Sfaturi pentru curățenia de după Crăciun
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Utilizarea roboților de bucătărie și a aspiratoarelor robot poate reduce semnificativ costurile gospodăriei
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă