„Vineri, 11 octombrie a.c., la ora 00.17, un tânăr de 15 ani, din comuna Oşorhei, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe care este bănuit că tocmai l-ar fi sustras din localitatea Oşorhei, fără a poseda permis de conducere, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, la intersecţia cu strada Universităţii, încercând să scape de filtrul instituit în trafic de poliţiştii bihoreni, a acroşat un poliţist orădean, aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal parapetul metalic de la intrarea în Piaţa 100”, anunţă IPJ Bihor, potrivit news.ro.
Tânărul de 15 ani a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţistul orădean, de 30 de ani, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un adolescent de 15 ani, din Oşorhei, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.