„Am văzut cu toții zbaterea președintelui Klaus Iohannis din ultimele zile de a-și impune încă o dată ceea ce dumnealui numește „Guvernul meu”. În lipsa unui program de guvernare și în lipsa unui plan concret pentru români și România din partea PNL, Klaus Iohannis face ceea ce ne-a obișnuit pe toți de cinci ani – trage de timp și încearcă să distragă atenția de la acest lucru aruncând în spațiul public jigniri. Însă ceea ce îngrijorează este foamea de putere a acestui om și lipsa de viziune a celor care îl înconjoară. Prin mesajele publice pe care le lansează, auto-intitulații „salvatori ai democrației” demonstrează că sunt capabili de orice pentru a-și masca incompetența.
Îi somez public pe candidatul Iohannis și pe gălăgioșii lideri ai PNL să abandoneze discursul urii și al jignirilor la adresa cetățenilor și să se concentreze pe creionarea unui program de guvernare. Dacă nu sunt în stare, să spună public și să își asume că au dat jos un Guvern doar din considerente electorale”, a declarat premierul demis Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.
Premierul şi-a exprimat neîncrederea faţă de promisiunile PNL şi ale preşedintelui Iohannis de a nu tăia pensii şi salarii.
„Am observat că liderii PNL și Klaus Iohannis au simțit nevoia să spună că nu vor tăia pensiile și salariile, după ce au anunțat mai multe măsuri de tăieri și austeritate. Îi invit să semneze Pactul pentru bunăstare, semnat deja de un milion de români. Aceste partide au mai operat epurări politice și în trecut, sub pretextul eficientizării activității Guvernului, așa că nu pot fi crezute pe cuvânt. Așa cum am declarat, ne dorim ca această perioadă de instabilitate politică să se încheie cât mai repede, pentru ca acest blocaj creat de ambițiile lui Klaus Iohannis să nu genereze efecte negative pentru economia României. Noi vom continua să ne îndeplinim obligațiile față de oameni, așa cum este normal. În plus, sunt multe proiecte pentru dezvoltarea țării care nu pot fi demarate pentru că în prezent Guvernul nu mai poate adopta decât acte de administrare a țării”, a continuat Dăncilă.