În urma mai multor sesizări primite la redacție de la organizații de mediu și reprezentanții societății civile, reporterii Q Magazine au descoperit un caz flagrant de încălcare a legii în domeniul transportului și gestionării deșeurilor.
Mașinile firmei SUPERCOM, care deține contractul de ridicare a gunoiului în sectorul 2 al Bucureștiului, transportă ilicit tone întregi de deșeuri atât la instalații improvizate în satul Sindrilița, comuna Găneasa din Județul Ilfov cât și în satul Ulmeni, comuna Ulmeni, şos Olteniţei nr. 41. Mare parte din acestea ajung pe câmpurile din jurul celor două localități.