Premierul desemnat Ludovic Orban, preşedinte al PNL, s-a declarat încrezător, la finalul consultărilor cu partidele care au votat moţiunea de cenzură, în şansele de a reuşi învestirea viitorului Guvern, precizând că acestea sunt „foarte mari”.
„Negocierile au decurs bine, ne-am înțeles bine și cu aproape fiecare formațiune politică am convenit un cadru de colaborare politică, acorduri care se vor concretiza și care vor fi supuse aprobării forurilor statutare din PNL și pentru fiecare partid în parte. Sunt foarte optimist și încrezător că va trece acest guvern.
Am avut, în mod evident, câteva puncte în care nu am putut ajunge la un acord. Nu am putut accepta un minister pentru Republica Moldova, dar suntem de acord cu înființarea unui departament în subordinea premierului.
De asemenea, în ceea privește alegerea primarilor în două tururi, PNL susține cu toată tăria alegerea primarilor în două tururi.
În ceea ce privește participarea la guvernare, nu s-a exprimat dorința de a participa la guvernare cu miniștri. În cadrul negocerilor s-a concluzionat că va fi un guvern monocolor liberal, dar și cu tehnicieni la anumite ministere”, a spus Ludovic Orban.
El a adăugat că, în cadrul discuţiilor cu partidele, a dat „numele candidaţilor care se află în evaluarea finală”.
Ludovic Orban a precizat că a convenit, între altele, să fie abrogate prevederile legate de „fantomaticul Fond de investiţii şi dezvoltare”.
Cum arată scena parlamentară, din punctul de vedere al PNL, la acestă oră: