Bulgaria şi-a onorat angajamentele privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi MCV

Comisia Europeană a adoptat marţi raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria pentru onorarea angajamentelor privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Alina Costache
22 oct. 2019, 13:22
Bulgaria şi-a onorat angajamentele privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi MCV

Într-un comunicat de presă, Comisia arată că a trecut în revistă evoluţiile faţă de raportul din ianuarie 2017, în care formulase 17 recomandări, şi a constatat că Bulgaria a acţionat semnificativ pentru implementarea acestora.

Progresele în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE. Autorităţile de la Sofia trebuie să îşi continue eforturile de transpunere în legislaţie şi de implementare a angajamentelor din raport.

Implementarea reformelor va trebui monitorizată de un consiliu post-monitorizare nou înfiinţat, care va contribui la dialogul cu Comisia în cadrul mecanismului statului de drept în general. Atât post-monitorizarea internă, cât şi mecanismul UE trebuie să sprijine durabilitatea şi ireversibilitatea reformelor, chiar şi după încheierea MCV pentru Bulgaria. Înaintea unei decizii finale, Comisia va lua în considerare şi observaţiile Consiliului UE şi ale Parlamentului European.

După raportul precedent, din noiembrie 2017, Comisia a constatat o consolidare a cadrului legal şi instituţional creat în Bulgaria în anii anteriori. Pentru rezultate pe termen lung va fi nevoie de determinare şi de continuarea acţiunilor, în primul rând la nivel naţional, în special prin consiliul post-monitorizare. Consiliul în va fi prezidat în comun de un vicepremier bulgar responsabil pentru reformele judiciare şi de un reprezentant al Consiliului Juridic Suprem.

Comisia arată că răspunderea pentru respectarea legilor şi pentru funcţionarea corespunzătoare a statului revine constituţional guvernelor, faţă de popoarele respective, pe plan intern, şi faţă de UE şi celelalte state membre ale Uniunii. În această privinţă, problemele de competenţa consiliului post-monitorizare vor contribui şi la dialogul cu Comisia, în cadrul viitorului mecanism al UE privind statul de drept.

Pe lângă angajamentul de continuare a reformelor legate de combaterea corupţiei, Comisia observă în special angajamentul guvernului bulgar de a institui proceduri legate de responsabilitatea procurorului general, inclusiv garantarea independenţei judiciare conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Comisia remarcă şi angajamentul autorităţilor bulgare de a abroga pe cale legală prevederile din legea sistemului juridic conform cărora magistraţii sunt suspendaţi automat în caz că sunt anchetaţi penal şi trebuie să raporteze afilierea la organizaţii profesionale.

MCV a fost instituit în 2007, odată cu aderarea Bulgariei la UE. În ianuarie 2017, Comisia Europeană a efectuat o evaluare cuprinzătoare a progreselor după un deceniu şi a formulat 17 recomandări după îndeplinirea cărora poate fi încheiat MCV. Ulterior, Comisia a mai făcut două evaluări; în raportul din noiembrie 2017 s-au consemnat progrese, dar nu s-a putut stabili realizarea satisfăcătoare a niciunuia din obiective; în noiembrie 2018, raportul a salutat progresele în direcţia încheierii rapide a MCV şi a conchis că au fost atinse provizoriu trei obiective – numerele unu, doi şi şase din lista de 17. Raportul de marţi ia în considerare măsurile luate de Bulgaria din noiembrie 2018 până în prezent.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI