Un fost preşedinte a intrat în spital. S-a prăbuşit în reşedinţa sa

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost spitalizat după ce a căzut în reşedinţa sa din Plains (statul Georgia), informează agenţia Associated Press.
Sânziana Stancu
22 oct. 2019, 20:30
Un fost preşedinte a intrat în spital. S-a prăbuşit în reşedinţa sa

Deanne Congileo, purtătorul de cuvânt al Centrului Carter, a declarat că Jimmy Carter a suferit o fractură minoră de pelvis. Fostul preşedinte american, în vârstă de 95 de ani, este în stare bună, în Centrul medical Phoebe Sumter.

Este a treia oară când Jimmy Carter suferă o cădere în lunile recente.

Carter, aflat în reşedinţa sa s-a prăbuşit în casă, după câteva zile de la aniversarea zilei lui de naştere, când a împrlinit 95 de ani.

În urma prăbuşirii, Carter s-a lovit în zona capului, mai exact, în zona sprâncenei, şi a avut nevoie de câteva copci,  potrivit televiziunii Fox 6 NOW. Fostul preşedinte american a anunţat că se simte bine, potrivit informaţiilor făcute publice de către Centrul Carter.

Carter este cel mai bătrân fost preşedinte al Statelor Unite. Este născut în data de 1 Octombrie.

George H.W. Bush a deţinut anterior acest titlu până la moartea lui, din 2018, la vîrsta de 94 de ani.

Susţinătorii fostului preşedinte i-au trimis mesaje de sănătate, în speranţa unei însănătoşiri cât mai rapidă.

„Mă bucur să aud că nu este ceva grav”, a spus unul dintre susţinătorii lui Carter. „Cele mai bune urări, domnului Carter”, a spus un alt susţinător al fostului preşedinte.

Recent, Carter şi-a fracturat şoldul în timp ce se pregătea pentru o partidă de vânătoare de curcani. Aventura l-a băgat în spital şi a avut nevoie de operaţie la şold şi terapii pentru recuperare.

Şi soţia lui a ajuns la spitalul unde se afla el, după ce şi a ajuns în pragul leşinului.

Carter s-a luptat şi cu cancerul de ficat, potrivit CNN.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
România, lovită de furtuni. După o lună de caniculă, ANM anunță temperaturi scăzute, vijelie și grindină
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Playtech.ro
Wow! Cum arată Prințul George la 11 ani. E leit tatălui său, William
DailyBusiness
Atenție! Începând de azi se completează formularul 216. Cine e obligat!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite ore
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Jurnalista Alsu Kurmasheva, condamnată la șase ani și jumătate de închisoare în Rusia pentru „răspândirea de informații false”
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!