Adrian Marin, preşedintele UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România) a vorbit, în cadrul conferinţei „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală” organizată în data de 24 octombrie 2019 la Bucureşti, despre proiectele pe care UNSAR le susţine în ceea ce priveşte piaţa asigurărilor RCA din România.
„Pe segmentul RCA, principala provocare pentru noi este modificarea legislaţiei conform cerinţelor Comisiei Europene. Proiectul este aflat în transparenţă decizională şi bineînţeles că orice input este binevenit, noi privind cu atenţie la forma finală şi cum putem să mergem înainte şi după acest pas.
Conform declaraţiilor făcute de oficialii de la ASF, la începutul acestui an, susţinem şi noi interconectarea sistemului de camere administrat de CNAIR cu baza de date a poliţiei şi cu baza de date AIDA (n.r. – baza de date privind poliţele RCA) pentru a verifica în trafic existenţa asigurărilor RCA şi a creşte gradul de cuprindere în asigurare. În plus, UNSAR colaborează cu autorităţile pentru introducerea baremului traumatologic la plata despăgubirilor pentru vătămări corporale şi vorbim de ceva tim despre acest subiect care este încă în aşteptare dar sperăm să-l soluţionăm”, a declarat, în cadrul conferinţei, Adrian Marin.
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință pentru asigurările RCA pentru persoanele fizice, iar acesta aduce modificări semnificativa pentru anumite categorii de șoferi față de cele din martie 2019.
Pentru toate categoriilor de vârstă au crescut tarifele de referință când vine vorba de motoare puternice, peste 2000 centimetri cubi. În schimb, pentru motorizările de dimensiuni medii, tarifele de referință au scăzut, cele mai mari scăderi înregistrându-se în intervalul 1401-1600 cmc și 1801-2000 cmc.
Tarifele polițelor vândute șoferilor sunt influențate de Clasa Bonus-Malus, care poate scădea prețul cu până la 50% sau îl poate majora cu până la 180%.
Tariful de referință pentru șoferii sub 30 de ani au crescut ușor în privința motoarelor sub 1200 cmc, cu 5 lei. Pentru aceeași categorie de vârstă a scăzut cu 19 lei pentru categoria 1201-1400 cmc, cu 150 de lei pentru categoria 1401-1600 cmc, cu 23 de lei pentru motorizările de 1601-1800 cmc și cu 233 de lei pentru 1800-2000 cmc. Totodată, a crescut cu 27 de lei tariful pentru motoarele 2001-2500 cmc și cu 793 de lei pentru motoarele de peste 2501 cmc.
Tariful de referință pentru șoferii cu vârste între 31 și 40 de ani a crescut ușor în privința motoarelor sub 1200 cmc, cu 3 lei. Pentru aceeași categorie de vârstă a scăzut cu 13 lei pentru categoria 1201-1400 cmc, cu 103 de lei pentru categoria 1401-1600 cmc, cu 15 de lei pentru motorizările de 1601-1800 cmc și cu 197 de lei pentru 1800-2000 cmc. Totodată, a crescut cu 60 de lei tariful pentru motoarele 2001-2500 cmc și cu 551 de lei pentru motoarele de peste 2501 cmc.
Tariful de referință pentru șoferii cu vârste între 41 și 50 de ani a scăzut ușor în privința motoarelor sub 1200 cmc, cu 7 lei. Pentru aceeași categorie de vârstă a scăzut cu 23 lei pentru categoria 1201-1400 cmc, cu 119 de lei pentru categoria 1401-1600 cmc, cu 29 de lei pentru motorizările de 1601-1800 cmc și cu 218 de lei pentru 1800-2000 cmc. Totodată, a crescut cu 39 de lei tariful pentru motoarele 2001-2500 cmc și cu 539 de lei pentru motoarele de peste 2501 cmc.
Tariful de referință pentru șoferii cu vârste între 51 și 60 de ani a crescut ușor în privința motoarelor sub 1200 cmc, cu 13 lei. Pentru aceeași categorie de vârstă a scăzut cu 3 lei pentru categoria 1201-1400 cmc, cu 92 de lei pentru categoria 1401-1600 cmc, cu 2 de lei pentru motorizările de 1601-1800 cmc și cu 182 de lei pentru 1800-2000 cmc. Totodată, a crescut cu 81 de lei tariful pentru motoarele 2001-2500 cmc și cu 578 de lei pentru motoarele de peste 2501 cmc.
Tariful de referință pentru șoferii cu vârste peste 60 de ani a crescut ușor în privința motoarelor sub 1200 cmc, cu 12 lei. Pentru aceeași categorie de vârstă a scăzut cu 4 lei pentru categoria 1201-1400 cmc, cu 92 de lei pentru categoria 1401-1600 cmc, cu 2 de lei pentru motorizările de 1601-1800 cmc și cu 182 de lei pentru 1800-2000 cmc. Totodată, a crescut cu 79 de lei tariful pentru motoarele 2001-2500 cmc și cu 571 de lei cel pentru motoarele de peste 2501 cmc.