Valter Sienerth a spus că fiul său a ieșit pe picioare din club, ridicându-se dintr-o grămadă de corpuri, dar nimeni nu l-a băgat în seamă în acea seară, scrie libertatea.ro. „S-a pus în genunchi, cerând să fie urcat într-o ambulanță”, a dezvăluit acesta.
Aflat pe patul de spital, Radu i-a spus tatălui său că așa haos nu a văzut în viaţa lui, referindu-se la intervenția din seara tragediei.
„Se spunea ca incendiul a fost un act terorist. Nu, ăsta e act teorist, că nu știm să intervenim și să îi salvăm pe cei care au avut zile de la Dumnezeu”, a povestit bărbatul.
Tatăl lui Radu spune că nu vrea să plece din țara sa, deși este de părere că aceste imagini nu vor schimba nimic.
Radu Sienerth a murit la Spitalul Floreasca, după 4 luni și jumătate, fiind ultima victimă rănită care și-a pierdut viața în urma incendiului din 30 octombrie 2015.