Premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus, joi, la Parlament, lista cu miniștri și programul de guvernare. Orban a făcut apel la fiecare parlamentar să „nu dea curs boicotului pus la cale de oameni disperați care vor să își acopere urmele furăciunilor”. Premierul desemnat a declarat că învestirea Guvernului trebuie făcută cât mai repede, pentru a putea fi adoptată rectificarea bugetară, altfel existând riscul ca la nivelul administrațiilor locale să nu se poată plăti salariile sau indemnizațiile persoanelor cu handicap.
„În momentul de față sunt instituții și autorități care nu au bani pentru a încheia anul. Există riscul să nu se poată plăti salarii, indemnizații ale persoanelor cu dizabilități, riscuri ca autoritățiile locale să nu mai poată plăti căldura și lumina în școli. E nevoie de o rectificare care să asigure banii necesari”, a declarat Ludovic Orban.
De asemenea, Ludovic Orban susține că există mai multe domenii cheie unde este nevoie imediată de măsurile pe care le poate lua un Guvern legitim.
„Printre obiectivele imediate pe care le avem se găsesc lucruri extrem de importante. În primul rând OUG pentru restructurarea guvernului. Am redusc numărul de ministere iar obiectivul nostru e acela de a crea o structură suplă, eficientă. E nevoie de un gvuenr legitim pentru că pregătirea pentru iarnă nu a fost realizată. Pregătirea căilor de transport e aproape egală cu 0 (…) De asemenea avem urgență în ceea ce privește organizarea alegerilor. Trebuie să asigurăm alegeri libere și corecte. Nu în ultimul rând există situații în fiecare domeniu situații imediate care nu pot fi luate decât de un guvern legitim, învestit de Parlament: situația rezidențiatului, medicamentele, programul de vaccinare. În domeniul educației trebuie reglemntate cât mai rapid decizii privitoare la curiculă și organizarea de examen școlare.”
Ludovic Orban a afirmat că Guvernul PNL va construi autostrăzi „mișca cu o viteză de trei ori mai mare decât s-au mișcat ei”.
Premierul desemnat susține că, în cazul în care Guvernul va fi învestit, va fi făcut imediat un audit extern care să ducă la o reorganizare a administrației centrale.
„Ne dorim un audit profesionist, serios, care să scoată la iveală disfuncționalitățile, problemele din sistem. Vă spun că intenția mea este să reorganizăm fiecare minister. Vom analiza pe fiecare agenție, autoritate care este cea mai bună structură. Vom adopta organigrame noi pe fiecare minister”, a mai spus președintele PNL.
Întrebat dacă i-a în calcul concedieri din sectorul bugetar, în urma acestei reorganizări, Ludovic Orban a răspuns: „Există varianta de disponibilizare, evident”.
Ludovic Orban a făcut apel la fiecare parlamentar din partidele cu care nu a ajuns la un acord, să nu dea curs boicotului PSD, la votul de învestitură.
„Fac un apel către orice parlamentar la rațiunea bunul simț și patriotism. Nu dați curs boicotului pus la cale de oameni disperați care vor să își acopere urmele furăciunilor. Românii vă vor judeca aspru poziționarea fiecărei formațiuni politice și a fiecărui parlamentar”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul desemnat a precizat că nu va apela la instrumentul Ordonanțelor de Urgență decât în situațiile unde există o urgență imediată. În rest, Guvernul va emite proiecte de lege. De asemenea, Ludovic Orban le-a dat asigurări primarilor că programele PNDL nu vor fi oprite.
„PNDL merge înainte. Primarii trebuie să știe că PNDL 1 și PNDL 2 merg înainte și vor fi alocați banii. Ne dorim și un program PNDL3. Trebuie să existe însă o corelare între fondurile europene care vin să asigure o dezvoltare și programele locale. Astfel ăncât să nu se aloce bani pentru aceleași proiecte.”