Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, vrea să convoace acum alegeri anticipate

Guvernul britanic urmează să facă primul pas către convocarea unor alegeri anticipate, transmite joi televiziunea Sky News, preluată de Reuters. Postul afirmă că mai mulţi miniştri vor înainta parlamentului de la Londra o moţiune ce va fi dezbătută săptămâna viitoare.
Iulian Tudor
24 oct. 2019, 16:41
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, vrea să convoace acum alegeri anticipate

Premierul Boris Johnson nu poate declanşa alegerile anticipate fără acordul parlamentului. El a încercat deja de două ori, dar demersurile sale au fost respinse de Partidul Laburist, de opoziţie. Pentru aprobarea moţiunilor respective ar fi fost necesară o majoritate de două treimi, potrivit Agerpres.

Joi, Johnson a insistat că doreşte retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană săptămâna viitoare, deşi apar tot mai multe apeluri la rezolvarea prin alegeri a impasului parlamentar legat de Brexit.

Citeşte şi Uniunea Europeană aprobă amânarea Brexitului

Parlamentarul conservator Andrew Bridgen, susţinător al Brexit-ului, a apreciat într-un mesaj în reţeaua Twitter că „numai alegerile generale pot injecta o nouă democraţie în componenţa camerei (Camera Comunelor – n. red.) şi ne pot permite să aplicăm rezultatului referendumului” din 2016, prin care alegătorii britanici s-au pronunţat pentru retragerea ţării din UE, informează Agerpres.

Prim-ministrul a declarat însă că aşteaptă un răspuns de la Bruxelles la solicitarea sa de amânare a datei Brexit-ului după 31 octombrie, informează DPA.

Liderul conservatorilor din Camera Comunelor, Jacob Rees-Mogg, a susţinut în faţa colegilor că este „imposibil de garantat” că acordul pentru Brexit convenit cu UE ar reveni în parlament fără modificări după eventuale alegeri, deoarece partidele ar face în campanie promisiuni care ar necesita noi amendamente.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Lovitura care îi poate încheia cariera lui Simion. Decizia instanței e clară
Ego.ro
Simona Halep, de nerecunoscut! Momente tande alături de cea mai dragă ființă EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Răsturnare de situație! Nicușor Dan, anunț privind noul premier! Surpriză pentru PSD
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”