O nepoată a dictatorului a blestemat guvernul: „Fie ca blestemul să cadă asupra voastră!”

Una din nepoatele dictatorului Francisco Franco a proferat un blestem la adresa guvernului spaniol în timpul procesului de exhumare a bunicului său, în bazilica unui monument naţional.
Iulian Tudor
25 oct. 2019, 14:24
O nepoată a dictatorului a blestemat guvernul:

Una din nepoatele dictatorului Francisco Franco a proferat un blestem la adresa guvernului spaniol în timpul procesului de exhumare a bunicului său, în bazilica unui monument naţional, potrivit mai multor relatări de presă de vineri, citate de EFE.

Între cei 22 de membri ai familiei dictatorului care au luat parte joi la respectiva acţiune, doi nepoţi (Cristóbal şi María del Mar Martínez-Bordiu) au fost prezenţi la momentul ridicării plăcii de granit de 1.500 de kilograme şi al extragerii ulterioare a sicriului lui Franco.

Pe timpul lucrărilor, în care a fost nevoie să se folosească fierăstraie circulare pentru a tăia plăcile adiacente şi a plasa cricuri hidraulice în scopul de a ridica greaua piatră de mormânt, nepoata i-a numit „profanatori” pe oficialii prezenţi (ministrul Justiţiei, Dolores Delgada, şi doi înalţi responsabili din Ministerul Preşedinţiei, Relaţiilor cu Instanţele şi Egalitate).

Apoi, în timp ce operaţiunea continua, a exclamat: „Fie ca blestemul dezgropării unui mort să cadă asupra voastră!”, după cum au relatat unii din cei prezenţi, care au indicat că nepoata a vociferat pe timpul întregului proces, însă oficialii nu i-au răspuns.

În declaraţii la radio, deţinătoarea portofoliului Justiţiei, Dolores Delgado, a evitat să vorbească despre acele momente de tensiune şi a arătat că procesul de exhumare, la care a participat în calitate de notar principal al Regatului Spaniei (n.red. – funcţie deţinută din oficiu în Spania de ministrul Justiţiei, care acţionează ca notar al marilor evenimente ale statului, precum depunerea jurământului de înalţi oficiali) şi în care nu a discutat cu rudele lui Franco, a fost „foarte instituţional”.

Citeşte şi Un dictator celebru a fost exhumat din mausoleul său. Adepţii lui îl venerează şi acum: „Nu va muri niciodată!”

Alte incidente minore, mai scrie EFE, au avut loc atunci când agenţi ai Gărzii Civile i-au confiscat unui alt nepot al dictatorului, Francis Franco, un steag franchist în prezent ilegal, precum şi telefoanele mobile, cu scopul de a evita realizarea de fotografii la exhumare. Într-un final, sicriul original cu rămăşiţele lui Franco a fost transferat la un cimitir municipal de la periferia Madridului.

Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, exhumarea lui Franco a fost precedată de dispute politice şi legale care au readus în atenţie diviziuni din societate. Descendenţii fostului dictator s-au opus exhumării acestuia, dar justiţia nu le-a dat câştig de cauză, în timp ce guvernul de la Madrid a insistat pentru mutarea rămăşiţelor lui Franco pentru a face din mausoleul din ”Valea celor Căzuţi” un monument al reconcilierii naţionale.

”Exhumarea rămăşiţelor lui Franco trebuie să ne ajute să reflectăm la ceea ce înseamnă aceasta pentru imaginea ţării noastre şi pentru democraţie”, a scris pe Twitter vicepremierul Carmen Calvo.

Francisco Franco a condus Spania de la victoria sa în războiul civil dintre anii 1936 şi 1939 şi până când a murit, în anul 1975. Socialiştii spanioli încearcă de mult timp să transforme complexul din Valea celor Căzuţi într-un monument dedicat victimelor războiului civil declanşat de Franco şi soldat cu circa o jumătate de milion de morţi. Circa 34.000 de victime ale acelui război sunt îngropate acolo, inclusiv mulţi luptători ai taberei republicane, care a pierdut războiul.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Ministrul bosniac al Securității și alte șase persoane arestate pentru corupție
MediaFlux
ALERTĂ AERIANĂ în România! Armata a DETECTAT o ȚINTĂ de mici dimensiuni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)