Antonescu a fost întrebat dacă ar fi de acord cu impunerea unui test psihologic pentru politicieni, pe modelul celui propus pentru magistraţi la nivelul CSM.
„E personal da, şi chiar dacă nu ne impune legea, ne putem întâlni şi face unul. Dar din punct de vedere al legislaţiei atrag atenţia că nicăieri în lume nu există o asemenea legislaţie. Din punctul meu de vedere, sigur, ar fi distractiv aşa încât nu am de ce să refuz„, a declarat liderul PNL.
Liberalii s-au întrunit în şedinţă pentru a valida candidaturile PNL la alegeri, urmând să fie să fie discutate şi derogările de vechime pentru candidaţi.
Crin Antonescu a declarat că George Becali nu a fost invitat la şedinţa liberalilor, însă la şedinţa conducerii PNL a ajuns Victor Ciorbea.
„Şedinţele forurilor PNL se desfăşoară cu membrii de drept ai acestor foruri. În cazuri speciale, atunci când se dezbate o situaţie sau alta, sunt invitaţi. Nu sunt şi candidaţii invitaţi, niciunul, nu numai…”, a explicat Antonescu.
Preşedintele PNL a fost întrebat dacă acordurile cu PNG şi PNŢCD – aripa Ciorbea vor fi semnat înainte sau după validarea candidaţilor din partea acestor formaţiuni pe listele PNL.
„Dacă George Becali va fi candidat pe listele USL, dacă Victor Ciorbea va fi candidat pe listele noastre, pe listele USL atunci formaţiunile politice PNG, PNŢCD autentic, toţi primarii pe care îi au, consilierii, alegătorii, simpatizanţii vor vota peste tot în ţară candidaţii USL. Asta este esenţa acordului”, a mai explicat Antonescu.
Antonescu a mai susţinut că trebuie acordate derogările de vechime pentru o parte dintre candidaţii PNL, care sunt membri de mai puţin de doi ani de zile. În plus, urmează să fie discutate probleme punctuale privind candidaţii la parlamentare din partea PNL în anumite judeţe.
„În principiu alocarea colegiilor pe partidele componente ale USL sunt tranşate, sunt variabile în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor în anumite colegii, cum ar fi Braşovul”, a spus liderul PNL.
Eurodeputatul George Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua, şi-a depus adeziunea la Partidul Naţional Liberal.
Informaţia a fost confirmată, vineri, pentru MEDIAFAX de către vicepreşedintele PNL Rareş Mănescu.
Subiectul candidaturii lui Becali din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie va fi dezbătut în şedinţa de vineri a conducerii liberalilor.
La această şedinţă vor fi validate candidaturile PNL la alegeri.