„Am semnat împreună cu premierul desemnat acordul politic propus data trecută de către USR. În momentul de faţă suntem în line dreaptă. O să vedem audierile în comisii. Am avut astăzi discuţii cu colegii noştri la grupul parlamentar şi în principiu vom vedea care va fi prestaţia miniştrilor şi era condiţionat şi de susţinerea acordului politic, lucru care tocmai s-a întâmplat. Vom vedea care fi şi prestaţia în comisii a fiecăruia dintre miniştri, astfel încât luni să avem şedinţa de vot şi susţinem explicit şi fără niciun echivoc ideea că trebuie să scăpăm cât mai repede de guvernarea Dăncilă şi sper ca de lunea viitoare să avem un nou guvern legitim şi validat de către Parlament”, a declarat Barna după întâlnirea cu preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Dan Barna arată că protocolul prevede principiul contributivităţii în întreg sistemul de pensii plătite de stat, pentru a asigura un tratament echitabil pentru toţi.
„Mai sunt unele puncte de vedere care au fost exprimate de colegi în spaţiul public, dar nu sunt niciunele dramatice, astfel încât, în momentul de faţă, noi o să vedem prestaţia în comisii, care este una foarte importantă, pentru că dincolo de CV-uri şi prezenţa în mediul online a diverselor informaţii despre miniştrii propuşi, calitatea prestaţiei din fiecare comisie parlamentară este una definitorie pentru acordarea votului”, a explicat preşedintele Dan Barna.
Liderul USR speră să există cvorum pentru învestirea Guvernului.
„Vom face tot ce depinde de noi pentru a exista cvorum. Pentru noi este o prioritate la fel cum este şi pentru premierul desemnat – să scăpăm cât mai repede de Guvernul Dăncilă, să intrăm în logica unei guvernări validate de Parlament”, a spus Barna.