FCSB a început tare meciul şi, în minutul 12, Hora a înscris singurul gol al meciului. Atacantul a executat foarte bine o lovitură liberă de la 20 de metri, trimițând mingea sub bara transversală. U Cluj a avut o perioadă de joc foarte bună. Vlad, portarul celor de la FCSB, a avut trei intervenții salvatoarea și i-a menținut pe bucureşteni în avantaj.
După pauză, U Cluj a continuat jocul din finalul primei reprize, dar nu a mai avut ocazii mari. FCSB a reușit să echilibreze jocul, dar pe final a avut ceva emoții. După ce, în minutul 87, Tănase a ratat un penalty, clujenii s-au năpustit spre poarta adversă. În minutul 90, Vlad a avut o altă intervenție salvatoare, scoțând de la vinclu mingea trimisă din foarfecă de Kay.
CUPA ROMÂNIEI. Hermannstadt, prima echipă calificată în sferturile de finală după 2-0 cu CS Mioveni
U CLUJ – FCSB 0-1 (0-1)
Hora 12
U Cluj: Dur-Bozoancă – Inacio, Crăciun, Kay – Takacs (77 Rafa Miranda), Dican, Florescu, Taub – Goga, Pop (46 Pîrvulescu), Gavra (87 Guedj). Antrenor: Adrian Falub
FCSB: Vlad – Cr. Manea, Planic, I. Cristea, Soiledis – Vînă (46 Man), Nedelcu, Fl. Tănase – Moruţan, Tsoumou (46 Fl. Coman), Hora (90 Moutinho). Antrenor: Bogdan Vintilă.
PROGRAM
– marţi, 29 octombrie
CS Moveni – Hermannstadt 0-2
U Cluj – FCSB 0-1
– miercuri, 30 octombrie
ora 14:30 ACADEMICA CLINCENI – FC BOTOŞANI
ora 17:00 SĂNĂTATEA CLUJ – PETROLUL PLOIEŞTI
ora 19:30 FORESTA SUCEAVA – DINAMO
joi, 31 octombrie
ora 14:30 METALUL BUZĂU – POLITEHNICA IAŞI
ora 18:15 SEPSI SFÂNTU GHEORGHE – ASTRA
ora 21:00 FC VOLUNTARI – UNIVERSITATEA CRAIOVA