„Referitor la acest aspect există şi o acţiune în justiţie a Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi mă voi supune tuturor deciziilor instanţei, vom vedea care este mersul în instanţă. Există şi o plângere la CNCD iniţiată de Partidul Naţional Liberal. Vom căuta să respectăm soluţiile care ni se impun, dar părerea mea este aceea că ar trebui să căutăm cauzele pentru care aceşti copii au ajuns în situaţia de a nu obţine nota 5. (…) Îmi doresc să avem un învăţământ profesional unde copilul să se ducă cu drag, unde copilul să ştie că acolo i se formează nişte competenţe, unde să ştie că acolo îşi găseşte viitorul, nu să simtă că este obligat să meargă acolo sau că este pedepsit, că merge într-un batalion disciplinar către învăţământul profesional. În felul acesta nu facem bine învăţământului profesional. (…) Soluţia este reducerea numărului de locuri, planul de şcolarizare, pe de o parte, pe care îl alocăm anual către învăţământul teoretic. În al doilea rând, trebuie să fie o analiză clară a situaţiei în care se află aceşti copii şi promovarea învăţământului profesional. (…) Noi în Programul de guvernare PNL am pus revenirea la situaţia anterioară, la legislaţia anterioară”, a afirmat Monica Anisie.
La audierea în comisiile de specialitatea, Cristina Monica Anisie a propus mai multe măsuri pentru reducerea abandonului şcolar.
„O altă problemă de sistem o reprezintă abandonul şcolar. În spaţiul public se vorbeşte foarte des de abandon şcolar şi analfabetism funcţional. Sunt două lucruri extrem de grave, sunt lucruri care trebuie să realizăm, să fim conştienţi că trebuie să găsim măsurile potrivite pentru a preveni şi combate aceste fenomene”, a declarat Cristina Monica Anisie.
Ea a precizat că printre măsurile propuse de prevenire a abandonului şcolar se află programul „Masa caldă”, decontarea integrală a transportului, consilierea la şcoală şi programul „Şcoală după şcoală”.